Marea Unire din 1918

Procesul istoric in urma caruia toate provinciile locuite de romani s-au unificat in cuprinsul aceluiasi stat national, Romania, a fost determinat de trei factori principali: contextul ideologic, politic si militar european, prezenta pe scara larga a sentimentului national in randul populatiei romanesti si actiunea politica decisa a elitelor din Regat si din Austo-Ungaria.
In timpul razboiului s-au conturat programele politice care vor sta la baza actiunilor nationale romanesti din Basarabia, Bucovina si Transilvania.
In prima lor faza, acestea vizau obtinerea de drepturi nationale pentru etnicii romani din Rusia sau Austro-Ungaria. S-a cerut dreptul de folosire a limbii romane in administratie si justitie, invatamant in limba materna, reprezentare proportionala in toate domeniile vietii publice. Argumentatia ce statea la baza acestor revendicari era una de oridn istoric si demographic, venind in prelungirea programelor elaborate in cursul secolului al XIX-lea de elitele romanesti din afara teritoriului Romaniei.
In anul 1917, programele nationale se radicalizeaza, intrand in etapa a doua. In contextual destramarii Imperiului Rus si al activizarii elitelor nationale din monarhia dualista, romanii de acolo revendica dreptul la autonomie politica pentru provinciile populate majoritar de romani, pastrand argumentatia traditionala, istorica si demografica.
Faza a treia, in definirea obiectivelor politice romanesti s-a desfasurat in anul 1918. Din acest moment se adopta ca argument principal idea autodeterminarii, care circula acum pe plan international. In baza ei, reprezentantii romanilor cer independenta provinciilor in care etnicii romani erau majoritari.
Prabusirea militara a Puterilor Centrale si afirmarea principiilor democratice la sfarsitul razboiului au reprezentat un factor hotarator in evolutia spre idea unificarii.
Pericolele externe si competitia declansata pentru succesiunea imperiilor destramate,