PELICANII DIN DELTA DUNARII

Pelicanii, aceste pasari arhaice, ramase din era tertiara, si-au diminuat mult efectiveleultimele decenii. Locurile lor de cuibarit s-au redus treptat, ca urmare a patrunderii factorului antropic, astfel încât pelicanii au disparut cu desavârsire din vestul si centrul Europei. Desi pelicanii au mai cuibarit în secolul al XV-lea in Danemarca, s-au retras apoi tot mai mult din fata civilzatiei, interiorul arcului carpatic devenind zona cea mai vestica a arealului lor de cuibarit. În secolul trecut, mai erau comuni si în Transilvania, iar în prezent, un ultim refugiu al lor a ramas doar partea estica a continentului, îndeosebi Delta Dunarii.

Trecut si prezent
În România, la sfarsitul secolului trecut si începutul acestui secol, ambele specii de pelicani – pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) si cel cret (Pelecanus crispus) – erau înca frecventi, nu numai în Delta Dunarii, ci în toata Dobrogea. Vizitatorii Deltei Dunarii din acele vremuri povesteau despre existenta atâtor cuiburi, încât relatarile lor par incredibile. Dupa calatoria sa din 1869, austriacul E. Hodek noteaza : „Potrivit calculelor mele aproximative între Cernavoda si Marea Neagra cuibaresc atât de multi pelicani, încât numarul lor depaseste orice imaginatie umana!În aceasta zona traiesc mai multe milioane de pasari!”. În 1874, fratii Sintenis descopereau minunata colonie de pe lacul Cuibeda.
În urmatoarele decenii, numarul pelicanilor a scazut înspaimântator, din cauza pescarilor, care, ingrijorati pentru capturile lor, învinovateau aceste pasari „daunatoare”, dând foc, ani de-a rândul, tutror coloniilor întâlnite. Din acest masacru, si vânatorii si-au avut partea lor, fiind recompensati, pentru fiecare picior de pelican, cu câte un cartus. Si azi mai traieste unul dintre cei care, în 1926, a luat parte la o asemenea campanie. „…Am dus opt vânatori cu trei barci în colonie, pentru ca ne-au promis bautura…”- povesteste batrânul. „Masacrul a tinut sase ore, si prada a const