Articolele lui Albert Einstein

La inceputul secolului al 20-Iea mecanica clasica a lui Newton s-a dovedit a fî neputincioasa sa explice unele descoperiri. Inca Lomonosov presupunea ca ca toate corpurile sunt compuse din atomi. Dar atoniii sunt prea mici, nu-i poti vedea. Faptul acesta i-a facut pe unii oameni destiinta sa se indoiasca de existenta lor. Ce-i drept, existenta atomilor o confirma miscarea brouniana, descoperita in 1827 de botanistul englez R. Braun.
Einstein a pus capat acestor indoeli. EI a demonstrat, ca miscarea brouniana se supune unor legi stricte care veneau nu numai sa confirme existenta reala a atomilor, ci sa faca posibila si determinarea marimii lor.
Despre aceasta si era vorba in primul sau articol.
O alta piedica, de care se lovisera fizicienii, consta in caracterul dual al naturii luminii (corpuscular si oscilational).
In cadrul experientelor lumina se manifesta in mod diferit: de obicei, sub forma de unde, insa in anumite cazuri comportaria ei poate fî explicata doar inchipuindu-ne din particule minuscule - cuante sau fotoni. Einstein a lamurit in ce mod cuantele de lumina, cazand pe suprafata unui corp, o fac sa emita alte particule -electroni. Articolul in care el scria despre lucrul acesta avea doar citeva pagini, insa el a sugerat oamenilor de stiinta si inginerilor cai pentru crearea multor minuni ale tehnicii: de la cinematograful sonor si televiziune pina la neobisnuitele surse de lumina, denumite lazere. Mai tirziu, pentru acest articol i-a fost decernat Premiul Nobel.
Dar cel mai mare renume i l-a adus al treilea articoI. De pe timpul lui Galilei si Newton invatatii stiau ca o piatra aruncata inainte dintr-un carucior in miscare zboara mai repede decit o piatra aruncata inapoi, fiindca in primul caz viteza caruciorului se adauga la viteza pietrii, iar in al doilea - se scade din aceasta. Toate corpurile de pe pamint se supuneau acestei legi atit de simple. Experientele, pe care le faceau savantii pentru a masura viteza lu