Coada -Calului
(Equisetum arvense)

Denumiri populare: barba-ursului, bota-calului, bradisor, coada-iepei, coada-manzului, nodatica, opintici, parul-porcului, siruslita.
Primavara timpurie, din rizomul care creste adanc ies mai intai tulpinile fructului, coloratie maroniu, roditoare si purtatoare de spori. Abia mai tarziu apar frunzele verzi si inalte de pana la 40 centimetri, care se aseamana cu niste braduti cu forma regulata. Coada-calului se gaseste pe campuri, terasamente, de cale ferata si povarnisuri. Acea varietate care creste pe pamant argilos este cea mai tamaduitoare. Contine, in functie de locul de amplasare, 3-16% acid silicic care produce un efect curativ foarte bun. Bineinteles ca se va evita planta de pe ogoarele ingrasate chimic. Coada-calului cu ramurelele foarte fine creste cu precadere in paduri si liziere. Si aceasta varietate are putere de leac.
In medicina populara, acesta planta medicinala a fost apreciata inca din timpuri indepartate, in special datorita fortei sale hemostatice (proprietate de opri hemoragia) si a reusit in cadrul bolilor renale si vezicale grave. Totusi ea a fost data uitarii in decursul vremurilor. Chiar preotul Kneipp, marele nostru medic naturist popular, a fost acela care a readus coada-calului la importanta sa anterioara. El o declara drept “unica de neinlocuit si inapreciabila” in cazul hemoragiilor, al varsaturilor cu sange, al afectiunilor vezicale si renale, al pietrei si nisipului. “In o mie de afectiuni” , scrie el, “in rani necozate, chiar in abcese canceroase sau osteoporoza, coada-calului obtine performante iesite din comun. Ea spala, curate. dizolva, arde, indeparteaza tot ce este stricat. Adesea, planta umeda, calda este invelita in carpe unde si pus ape locul care trebuie sa se vindece.”
Preotul elvetian Kunzle afirma ca toti oamenii incepand de la o oarecare varsta ar trebui sa ia zilnic ca bautura permanenta o ceasca cu ceai de coada-calului. Atunci toate durerile reumatice, artritice si nevralgice ar