Cocaina                 

 
Istoria cocainei
Utilizãrile medicale ale cocainei
Dependenta de cocainã
Efectele cocainei asupra corpului omenesc
 
Istoria cocainei
Cu mult timp în urmã, cocaina era extrasã din planta de coca, iar frunzele erau mestecate de cãtre amerindienii peruani si cei din diferitele tãri ale Americii de Sud.
Folosirea acestor frunze este anterioarã timpului istoric cunoscut, astfel cã tot ceea ce stim este în întregime derivat din surse arheologice. Urmele descoperite în oalele din America de Sud demonstreazã faptul cã mestecatul frunzelor de coca era un fapt cultural încã dinaintea aparitiei Imperiului Incas, cu aproximatie în jurul anului 3.000 î.Hr. si cã efectele acestora asupra stãrii de spirit si asupra comportamentului erau foarte mult apreciate de cãtre indieni.
Planta era consideratã a fi un dar al zeilor si era folositã în timpul ritualurilor religioase, înmormântãrilor si a altor situatii speciale. În momentul aparitiei spaniolilor, în secolul al XV-lea, Imperiul Incas era în declin. În aceastã perioadã frunzele de coca nu mai erau folosite decât de cãtre clasa conducãtoare sau doar în scop ritualic. La început, spaniolii au încercat sã-i avertizeze pe amerindieni cu privire la folosirea acestora, deoarece le considerau o barierã în calea convertirii la crestinism. Mai târziu, a devenit o modalitate de recompensare a bãstinasilor pentru munca acestora. În acest fel, ei puteau obliga o importantã fortã de muncã sã lucreze în conditii grele, la altitudini înalte, în minele lor de aur si argint. Frunzele de coca, laolaltã cu ceaiul, cafeaua si tutunul au fost aduse în Europa de cãtre exploratori în secolul al XVI-lea, dar spre deosebire de acestea, frunzele de coca au devenit nepopulare chiar înainte de secolul al XIX-lea. Acest fapt se poate datora si deteriorãrii frunzelor în timpul cãlãtoriei, ceea ce le slãbea mult efectul.
În 1862 Albert Niemann reuseste sã extragã dintr-o substantã cristalinã derivata din frunzele de coca o formã purã de cocainã. Cocaina era extrem de pretuitã în deceniile opt si nouã ale secolului al XIX -lea si multe figuri proeminente ale momentului recomandau utilizarea terapeuticã a cocainei. Papa Leon al XII-lea, Sigmund Freud, Jules Verne si Thomas Edison aprobau în anul 1888 folosirea cocainei, a bãuturii Coca-Cola ce continea în mod natural cocainã si se recomanda singurã ca fiind "bãutura care înlãturã obosela". (Între timp Coca- Cola a înlocuit continutul de cocaina cu cofeinã).
Înainte de anul 1960, cocaina nu era intens folositã în Statele Unite decât printre animatorii din localuri si cântãretii de jazz. Utilizarea drogului a fost interzisã, atât în domeniul medical, cât si în scop recreativ începând din anul 1914. Nativii din Anzi folosesc încã frunzele de coca pentru efectul stimulant. Adesea ei le amesteca cu scrum si var si se spune cã pot merge zile întregi fãrã sã le fie foame sau sã se simtã obositi.
Totusi, utilizatorii au un mers sovãielnic, dintii le sunt acoperiti de un strat verzui, au insomnii incurabile si o stare generala de apatie.
Utilizãrile medicale ale cocainei
Pentru a resimti o senzatie cum ar fi cea de durere, informatia trebuie sã treacã de la un nerv la altul sub formã de impulsuri pânã ajunge la creier, unde este procesatã si interpretatã ca atare. Cocaina inhibã aceastã transmitere a informatiei, comunicarea intre terminatiile nervoase fiind astfel imposibilã. Lista afectiunilor considerate a fi vindecabile cu ajutorul cocainei, lista alcãtuitã de personalitãti medicale ale deceniilor opt si nouã ale secolului al XIX-lea, este cu adevarat impresionantã si lasã sã se inteleagã faptul cã planta de coca este un drog miraculos care poate vindeca orice, inclusiv sifilisul.
In 1884 Sigmund Freud a publicat un articol referitor la calitãtile de potential anestezic local ale cocainei. Un punct de vedere extrem de bizar, care a fost sustinut cu tãrie de cãtre Freud, acesta cãpãtând astfel de informatii asupra subiectului din prospectele firmelor farmaceutice in cãre se afirma cã drogul poate fi folosit in tratarea dependentei de morfinã si alcool. Freud nu credea cã si cocaina poate provoca dependentã. Desi drogul era bine vãzut in acele timpuri, de la sfarsitul secolului, a inceput sã devinã evident faptul cã folosirea lui poate avea urmãri dezastruoase. Intr-unul dintre cele mai tragice cazuri a fost implicat chiar un prieten apropiat al lui Freud, dependent de morfinã. Freud isi tratase prietenul cu cocainã, si devenise chiar el insusi dependent de aceasta. In mai putin de un an el a inceput sã sufere de o intoxicatie si in scurt timp a decedat. Freud nu a putut renunta la consumul de cocainã vreme de câtiva ani. Dar si el si altii au inceput sã scrie despre efectele dezastruoase ale consumului de droguri.
Devenise evident faptul cã planta de coca putea fi un bun anestezic, in special in cazurile de chir...