Bikfalvi Andreea
Chelareasa Alina
Ion Valentina
Mengheres Alexandra
Lumea animala este interesanta atât prin diversitatea formelor ei, cât si prin nemarginita varietate a conditiilor mediului de trai – terestru si acvatic. De aceea noua stiinta despre comportarea animalelor numita etologie este una din cele mai captivante si mai de perspectiva. Parintele ei este savantul austriac Conrad Lorenz, Laureat al Premiului Nobel.
Instinctele - una din asemanarile de baza dintre oameni si animale
Pâna în prezent, etologia ca stiinta si-a concentrat atentia asupra urmatoarei probleme esentiale: care însusiri ale animalelor sânt înnascute si care dobândite? Astazi, dupa sute si mii de experiente migaloase, ambele feluri de însusiri au ajuns sa fie delimitate si definite destul de clar.
Înca de la nastere, animalele poseda instincte. Biologii contemporani recunosc doar cinci instincte fundamentale: cel al foamei, al reproducerii speciei (inclusiv cresterea si îngrijirea), instinctul somnului, al îngrijirii învelisului exterior al corpului, precum si instinctul contactului social.
Aceste instincte apar ca o necesitate vitala a animalului, independent de faptul, daca sunt sau nu stimulate din exterior. Astfel, unui animal nu-i trebuie numaidecât sa vada hrana pentru ca sa simta ca îi este foame, nu e nevoie sa i se aduca aminte ca îi trebuie culcus când se simte obosit sau ca a venit timpul sa-si curete blana… Un exemplu clar al unui instinct înnascut este experimentul unui englez. Convins ca nu exista astfel de instincte la animale, el a închis o pasare, înca de la nastere, într-o încapere izolata acustic si a constatat cu stupoare ca ea a învatat sa cânte fara ajutorul cuiva.
Aici apare fireasca întrebare: oare noi, oamenii nu simtim, la fel ca animalele, foamea? Oare nu este gata de orice pentru a-si apara copilul si o ursoaica, sa zicem, si o femeie? Cine pe cine a învatat atâtea lucruri asemanatoare: animalul de la om sau omul de la animal? Si nu-s doar aceste 2 exemple un argument în favoarea tezei ca legaturile între oameni si animale sânt indisolubile? Desigur ca da.
“Dreptul de proprietate” al fiintelor din jur
Exista multe animale ce traiesc solitar. In majoritatea cazurilor acest mod de viata se datoreaza nu numai lipsei unei atractii intraspecifice, si (si) unei intolerante agresive ce poate merge pana la fobia intraspecifica, ducand la respingerea sau uciderea cogenerilor ce actioneaza impotriva acestei tendinte. Greierii de camp, de pilda, curate o mica zona in jurul intrarii in vizuina lor si alunga orice alt greier ce se apropie. Acest comportament al greierului era binecunoscut in China antica, unde rase diferite au fost selectionate pt calitatile lor combative, pariurile castigate ruinand pe unii mandarini. Se intalnesc specii nesociabile de pasari mai ales pt rapitoarele de zi. De asemenea, macaleandrul este este un exemplu tipic in acest sens, el nesuportand prezenta vreunui congener in teritoriul sau. Casuarul este un alt exemplu de pasare individualista. Printre mamifere, cazul ursului brun este notoriu, din numele acestei specii derevand in limba romana adjectivul “ursuz”. De asemenea, tigrul, jaguarul, puma, leopardul, reprezinta alte exemple de mamifere solitare.
Animalele, in majoritatea lor, se reunesc in grupuri mai mici sau mai mari, fie si temporar. Cel mai frecvent, aceste reuniri, existente si la speciile solitare, survin in perioada reproducerii, mai exact a curtarii si imperecherii.
Indivizii unei populatii nu sunt raspanditi omogen si intamplator in interiorul biotopului. Individual, in cupluri sau in grupuri, ei utilizeaza anumite zone ale acestuia. Aceste zone sunt considerate ca proprietate exclusive a ocupantului sau ocupantilor, fiind aparate impotriva patrunderii altor membrii ai aceleiasi specii.
Când se încaiera doi lupi (fie chiar din cauza încalcarii granitelor, teritoriului strain) si unul din ei îsi da seama ca nu este în stare sa mai reziste, el expune adversarului grumazul neaparat, prin care trece vena jugulara.
Însa animalul biruitor, în virtutea unui “cod de onoare” lupesc, nu se va folosi nici odata de aceasta ocazie - de a se razbuna pe rivalul sau. Curios, cu câteva clipe înainte el cauta cu toata furia sa obtina aceasta posibilitate, dar a fost de ajuns ca dusmanul sau sa-i ofere de buna voie grumazul, care se afla doar la un tol de coltii învingatorului, pentru ca acesta sa puna de odata capat încaierarii. De ce? Ce însusire a învins “firea sângeroasa a fiarei”? Fara folosirea cuvântului “cinste” - o notiune în exclusivitate umana – toate acestea nu pot fi explicate.
O alta particularitate a caracterului lupilor este s entimentul “propriei demnitati”. Dac...