Desi descind din animale terestre, delfinii inoata cu forta si gratia pestilor si s-au adaptat in multe privinte pentru a-si gasi si captura prada.
Delfinii sunt miracole ale evolutiei. Fiind mamifere, structura corpului lor se aseamana in fond cu al nostru, si cu toate acestea, in cele 50 de milioane de ani ai procesului de adaptare au ajuns sa semene in asa masura cu pestii, -dintre care isi procura hrana-ca la prima vedere ii putem considera mai mult pesti decat mamifere. Corpul lor are o forma la fel de aerodinamica, fusiforma ca si al pestilor, si inoata cu ajutorul cozii, care se aseamana cu inotatoarea codala a pestilor. Mobilitatea si viteza lor de inaintare in apa ajung, ba chiar depasesc viteza celui mai mare dusman al lor, rechinul. Pe langa acestea ele si-au pastrat anumite propietati, caracteristici fundamentale ale stramosilor terestri; sangele cald, respiratia cu ajutorul plamanilor iar femelele isi alapteaza puii. Rudele lor cele mai apropiate sunt cetaceele de dimensiuni colosale, printre care balena si balena ucigasa. Aceste doua specii sunt cei mai mari reprezentanti ai familiei cetaceelor, cele cu fanoane, care filtreaza cu ajutorul fanoanelor asezate in orificiul bucal asemenea unui gard organismele vii care formeaza planctonul si cele cu dinti, cere haituiesc, captureaza si-si mananca prada asemenea animalelor de prada. Delfinii apartin familiei cetaceelor cu dinti. Sunt de dimensiuni mai reduse, hrana lor este alcatuita in cea mai mare parte din pesti si sepii, cu toate ca cel mai mare reprezentant al lor, orca, spaima marilor, ataca focile si alti delfini.
Adaptarea la viata acvatica
Putem gasi inotatori excelenti intre multe specii de mamifere, dar delfinii s-au adaptat in asa mare masura vietii acvatice incat pe uscat sunt practic neputinciosi.
Cel mai evident semn al adaptarii lor este constitutia si structura corporala. Deoarece apa este un mediu cu o densitate mult mai mare decat aerul, o vietuitoare acvatica se poate deplasa rapid doar daca forma corpului sau este aerodinamica. In urma acestei cerinte delfinii si-au dezvoltat o forma asemanatoare cu cea a unei torpile; practic s-au debarasat de toate membrele exterioare ce puteau strica forma, conturul neted al corpului. Partea exterioara a corpului s-a atrofiat, organele genitale atat la femela cat si la mascul au pozitia normala in interiorul corpului, nu se poate observa nici o urma a membrelor posterioare, iar cele anterioare s-au transformat in inotatoare in forma de aripa, avand rolul de a stabiliza si a carmui miscarea. Coada s-a preschimbat in inotatoarea codala rigida si lata, care cu ajutorul inotatoarelor dorsale impinge animalul in apa cu o forta si eficienta miraculoasa.
Pielea delfinului este neteda si fina asemenea matasii si deoarece este lipsit de par, aluneca foarte usor in apa. Denivelarile cauzate de muschi si oase sunt corectate, netezite de stratul gros de grasime aflat sub piele. Acest strat de grasime are un rol important si in izolarea termica, reduce pierderea de caldura in mediul inconjurator, adica pierderea de energie care este cu atat mai importanta cu cat apa marii aproape intotdeauna mai rece decat temperatura animalelor.
Forma aerodinamica a delfinului este evidenta chiar de la prima vedere, dar inaintarea sa este ajutata si de propietati mai putin vizibile. In sine structura aerodinamica a corpului nu poate fi niciodata perfecta, pentru ca in apa care curge pe corpul animalului apar turbulente, care prin schimbarile de presiune cresc rezistenta la inaintare. Pliurile transversale a pielii delfinilor insa reduc turbulentele, astfel reduc rezistenta mediului.Pe langa acestea stratul superior de celule ale pielii se toceste intr-o viteza neobisnuit de mare, iar uleiul produs de celule formeaza o pelicula care imbraca tot corpul , ajutand si cu aceasta inaintarea prin apa. Datorita acestor propietati, delfinul lui Dall este specia cae mai rapida, poate sa inoate si cu 50km/ora si poate pastra aceasta viteza si pe distante mari.
Delfinii au obiceiul spectaculos de a sari din apa din cand in cand si “inoata” practic in aer. Aceasta poate fi o metoda de a reduce rezistenta mediului la inaintare, aerul fiind un mediu
cu o densitate mult mai mica decat a apei, care franeaza mai putin delfinul. Sarind deasupra apei, poate respira.Expira prin orificiul nazal aflat pe crestetul capului, dupa care isi umple din nou plamanii cu aer, inainte sa se scufunde. De obicei delfinii nu se scufunda la adancimi foarte mari, astfel nu trebuie sa inmagazineze dintr-o data prea mult oxigen. Pentru a inspira ajunge sa se afle o jumatate de secunda deasupra apei. Daca insa se scufunda la o adancime mare, pot inspira mai mult aer in plamani, pot inmagazina mai mult oxigen in globilele rosii din sange, decat noi oamenii. Cei mai multi delfini au mai mult sange decat alte animale teres...