Bãuturile alcoolice au fost folosite aproape in intreaga lume, incã din timpuri strãvechi.Existã consemnãri ale folosirii acestora de cãtre vechile civilizatii incã din anul 6.000 i.Hr. Producerea vinului isi are originea in Orientul Mijlociu, unde vita-de-vie dãdea roade fãrã ingrijiri speciale. Vechiul Testament ii atribuie lui Noe plantarea primei culturi de vitã-de-vie, considerându-l si prima persoanã care s-a imbãtat.
In orasul sumerian Nippur, berea si vinul erau folosite ca bãuturi tonice in scop medical si incã din anul 2.000 i.Hr. manifestarile religioase ale vechilor egipteni si ale asirienilor includeau petreceri la care se consumau bãuturi alcoolice si care durau zile de-a rândul. Unul dintre cei mai populari zei egipteni, Osiris, era considerat a fi primul cultivator al vitei-de-vie si cel ce produsese berea din cereale. Este de asemenea interesant de stiut faptul cã un faraon ce a trãit acum aproximativ 5.000 de ani a scris primul epitaf dedicat unui alcoolic.In Grecia, betia nu era un fapt cunoscut inaintea aparitiei noului zeu Dionysos (zeul vitei-de-vie si al petrecerilor). Prin secolul al VII-lea i.Hr., consumarea bãuturilor alcoolice devenise o parte importantã a vietii de zi cu zi. Grecii erau insã destul de inteligenti pentru a remarca faptul cã, desi vinul poate crea o stare plãcutã, poate, de asemenea, sã-l determine pe un individ sã facã lucruri pe care in mod normal nu le-ar fi fãcut sau chiar sã-si iasã din minti. Filosofi greci, cum fi Socrate sau Platon recomandau cumpãtarea si incriminau abuzul de alcool. Oricum, se stie cã sfaturile lor au fost adesea ignorate, intre cei care le-au ignorat aflându-se si Alexandru cel Mare, despre care se crede cã ar fi murit in timpul unei petreceri la vârsta de 33 de ani, dupã ce cucerise intreaga lume cunoscutã. E posibil ca betia pe scarã largã sã fi dus la cãderea Babilonului, in anul 539 i.Hr. Persii au atacat si distrus orasul in timpul unui festival când toti locuitorii erau beti. Romanii au fost familiarizati cu vinul de cãtre greci, si, desi ei au cucerit Imperiul Grec, ei au fost de fapt cuceriti de cultura greacã, de zeii lor, si de dragostea grecilor pentru consumul vinului. Romanii au transformat sãrbãtorile bahice (Dionysos a devenit Bachus, in latina) in manifestãri de o amploare necunoscutã la acea vreme, caracterizate prin excese alimentare si de alcool, orgii sexuale, ceremonii religioase stranii, crime ritualice. Consumul bãuturilor alcoolice era rãspândit printre reprezentantii claselor superioare si printre conducãtorii Imperiului Roman, vânzarea si folosirea acestora ajungând pânã in Spania, Franta, Germania si Insulele Britanice. Pe mãsura ce luxul, avaritia si ambitia au condus spre declinul Romei, lãcomia si bãutura i-au aruncat pe impãrati in decadentã si moarte.
Crestinismul a ajutat la instaurarea unei pozitii moderate fatã de consumul de bãuturi alcoolice, dar, chiar si atunci, vinul a devenit un aspect important in anumite ritualuri religioase, gãsindu-si “victime” printre preoti. Astfel, bãuturile alcoolice s-au extins de la o tarã la alta, fiind transformate in functie de tipul de fructe existent si de gusturile locuitorilor: vodka obtinutã din cartofi in Rusia, whiskey, bere, gin, coniac in Europa, berea in Insulele Britanice, “saki” in Japonia, “soma” in China, “chica” si “pulque” in America de Sud, romul in Insulele Caraibe. In sfârsit, oricine are acces (si o anumita preferintã) la bãuturile alcoolice.
Dependenta de bãuturile alcoolice
Faptul cã alcoolul este un dar al zeilor este o credintã persistentã de-a lungul secolelor. Alcoolul a fost considerat tãmãduitor al bolilor, un tonic pentru sãnãtate, un intãritor in caz de tristete sau depresie si o necesitate in ritualurile religioase. Doar abuzul era incriminat, iar betivii, cei care abuzau de darul lui Dumnezeu, erau priviti ca niste pãcãtosi. Alcoolul a fost acceptat in timp ce alcoolicii sau cei ce abuzau de alcool erau priviti ca alcãtuind o nefericitã minoritate de persoane cu o personalitate slabã, victime ale propriei lor lipse de tãrie. In 1956, la mai mult de douãzeci de ani dupa infiintarea “Alcoolicilor Anonimi”, Asociatia Medicalã Americanã” a recunoscut alcoolismul ca fiind o afectiune ce creeazã dependentã, desi fusese caracterizatã astfel incã din secolul al XIX-lea.Existã douã tipuri de afectiuni raportate la alcool: alcoolismul de tip “gamma” si cel de tip “delta”. Comunã ambelor tipuri este “toleranta”, ceea ce se referã la faptul cã organismul devine din ce in ce mai putin expus efectelor consumului sustinut de alcool si “adaptarea metabolismului”, ceea ce presupune faptul cã organismul isi modificã procesele metabolismului pentru a le adapta prezentei alcoolului. Ambele tipuri duc la dependentã fizicã si simptome specifice.Alcoolicul de tip gamma manifestã din momentul in care incepe sã bea, o incapacitate de a controla cantitatea de alcool consumatã, fiindu-i specific...