Ecologia: de la stiinta la constiinta
Ca în cazul multor discipline, numele si definitia conferite ecologiei, spun mult pentru cei chemati sã îi cunoascã continentul si sã-i pãtrundã semnificatiile.
În privinta denumirii, termenul de ecologie s-a impus în atentia opiniei publice occidentale mai ales dupã 1970, iar în Europa centralã si de est cu precãdere în ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele maree negre ori accidente nucleare în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986) au zguduit din inertie opinia publicã si a introdus treptat ecologia în rândul preocupãrilor individului si comunitãtilor. Se redescoperea astfel un concert si un nume vechi de peste un secol. Crearea lui este atribuitã biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de nastere 1866, pe când acesta functiona ca profesor la Universitatea din Sena. De altfel, prima sa mentiune cu valoare de certificat de nastere se gãseste într-o notã de la pagina 8 a lucrãrii “Generalle Morphologie der Organismen” (Berlin, 1866), sub forma: “...sekologie... stiinta economiei, modului de viatã, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor, etc.” Construit precum termenul de economie, cel de ecologie derivã, în parte, din rãdãcina indo-europeanã weik, care desemneazã o unitate socialã imediat superioarã casei sefului de familie. Aceastã rãdãcinã a dat sanskritul veah (casã), latinul vicus (cartierul unui oras, burg) si grecul oikos (habitat, acasã). Ca atare sekologie a fost construit pe baza a douã cuvinte grecesti: oikos si logos (logia), (discurs). Etimologic deci, ecologia reprezintã stiinta habitatului, respectiv o ramurã a biologiei care studiazã interactiunile dintre fiintele vii si mediul lor. Dar, evident, semnificatiile sale au fost mult amplificate si diversificate de-a lungul timpului.
Nomen certus, pater incertus?
Parafrazând un celebru dicton juridic latin (mater, certus, pater incertus) si despre ecologie se poate spune cã dacã numele îi este general si unanim recunoscut, paternitatea acestuia este încã discutatã.
Astfel, într-o lucrare a lui P.H. Ochsen (The world ecology, Nature, vol. 129, 1959) a fost lansatã ipoteza cã inventatorul termenului ecologie ar fi fost filozoful si scriitorul american Henry David Thorean (1817-1862), contemporan întrucâtva cu Haeckel. Filozof transcendentalist acesta a fost, totodatã, si unul dintre cântãretii vietii în naturã. Dupã cum se stie, transcedentalismul, ilustrat mai ales de filozoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882), este o filozofie impregnatã de panteism în care natura e perceputã deopotrivã ca un mijloc de uniune cu Dumnezeu si ca o sferã imperfectã unde se cuvine “transcede”. În societatea timpului, adeptii unei asemenea conceptii erau perceputi ca niste neconformisti. Astfel, în cartea sa “Walden, sau în viata în pãdure” Thoreau reconstituie experienta reîntoarcerii sale pe pãmânt, care a durat putin peste doi ani. Printre altele, acesta povesteste “M-am dus în pãdure întrucât am vrut sã trãiesc fãrã grabã, sã fac fatã numai fortelor esentiale ale vietii, sã descopãr ceea ce aceasta poate sã mã învete, sfârsind sã constat, la ora mortii mele, cã nu am învins-o”.
Aceastã experientã apropiatã multor “expeditii” ecologiste actuale explicã, în mare parte, eroarea de descifrare comisã în 1958 de editorii corespondentei lui Thoreau. Astfel, acestia au citit, din gresealã “ecology” (ecologie) acolo unde scriitorul-filozof scrisese “geology” (geologie) într-o scrisoare datatã 1 ianuarie 1858 si adresatã verisorului sãu G. Thatcher.
Aceastã confuzie de termeni, deosebit de seducãtoare si în spiritul senzationalului american (cine nu era tentat sã considere cã primul scriitor si practician al “întoarcerii la naturã” a fost, în acelasi timp, si pãrintele cuvântului ecologie, în defavoarea unui ferm om de stiintã?), avea sã fie corectatã însã de aceiasi editori entuziasti în 1975. În acest fel Ernst Haeckel era repus în totalitate în drepturi si astãzi nimeni nu-i mai contestã paternitatea termenului si conceptului de ecologie.
Paternitatea definitiei
În mod curent, se considerã cã o bunã definitie trebuie sã ne permitã recunoasterea sigurã a obiectului definit. Si din acest punct de vedere Haeckel rãmâne un clasic. Definitia sa, cuprinsã în aceeasi lucrare care a lansat termenul si conform cãruia “Prin ecologie întelegem totalitatea stiintei relatiilor organismului cu mediul, în sens larg toate conditiile de existentã”, constituie si în prezent fundamentul definitiilor acestei ramuri ale biologiei. Dacã omul de stiintã german este nasul de nume al ecologiei, fondatorul sãu pe continut rãmâne, mai degrabã, Charles Darwin, al cãrui discipol a fost. Cele douã lucrãri ale acestuia “Originea speciilor” (1859) si “Descendenta omului” (1871), formulau douã idei fundamentale ale...