Emil Racovita
Emil Racovita s-a nascut la Iasi pe data de 15 Noiembrie 1868. Si-a petrecut copilaria la Soranesti, in Vaslui, in casa parinteasca de acolo. Si-a facut studiile primare in Iasi sub indrumarea profesorului si scriitorului Ion Creanga, iar dupa aceea a continuat la liceul "Institutele Unite", unde a invatat bazele stiintelor naturale de la Grigore Cobalcescu, care stia cum sa insufle elevilor sai pasiunea pentru cunoasterea naturii.
Urmand dorinta tatalui sau, a urmat universitatea de drept din Paris, dar din vocatia pe care o avea a rezultat absolvirea Facultatii de Stiinte din Sorbonne, unde a studiat zoologia cu un profesor excelent, Henri de Lacaze-Duthiers. Dupa absolvire, in 1891, el a obtinut, in anul 1896 o diploma de doctorand, care l-a facut cunoscut printre oamenii de stiinta europeni.
Ca o recunoastere a meritelor sale stiintifice el a fost ales sa participe, in calitate de biolog, la expeditia Belgiei in Antarctica (1897-1899), la bordul vasului Belgica, expeditie condusa de Adrien Gerlache. Si-a dus la bun sfarsit misiunea intr-un mod exceptional, intorcandu-se cu o colectie de 1600 de specimene botanice si zoologice. Curand dupa intoarcerea sa, a publicat o lucrare cuprinzatoare despre cetacei. El este cunoscut ca fiind unul dintre initiatorii cercetarilor etnologice.
Pe data de 1 Noiembrie 1900, cum Henri de Lacaze-Duthiers se hotarase sa-si gaseasca o persoana care sa-i urmeze in activitate, Emil Racovita a fost numit director asistent al laboratorului de oceanologie "Arago" din Banyuls-sur-Mer, care fusese fondat cu douazeci de ani in urma de profesorul sau. In 1901 Racovita devine director al revistei "Arhive de Zoologie experimentala si generala", o alta creatie a eruditului om de stiinta.
Urmand descoperirii unei noi specii de crustacei de pestera in faimoasa Cueva del Drach pe insula Mojorca, pe care o vizitase in August 1904, Racovita a renuntat la studiile sale legate de oceanografie si s-a devotat in intregime studiilor sale biologice privind universul subteran. In 1907 el a publicat "Essai sur les problemes biospeologiques", care este considerata a fi certificatul de nastere al biospeologiei (biologia pesterilor) ca stiinta independenta. La aceasi data, el a demarat un program international de cercetare numit "Biospeologica" (cu scop initial de a colecta si documenta monstre din fauna pesterilor). Aceasta activitate care era initial desfasurata doar de el a luat un caracter oficial in 1920 cand Racovita s-a oferit sa faca parte din organizatia universitatii Romane din Cluj, intorcandu-se in patria sa si fondand in capitala Transilvaniei primul Institut Speologic din lume.
Rezultatele programului sau biospeologic sunt exceptionale: 1200 de pesteri explorate in Europa si Africa O colectie incluzand 50.000 de animale de pestera 66 tratate publicate despre fauna subterana totalizand 6000 de pagini.
Biologia nu cunoscuse niciodata pana atunci o atat de puternica concetrare de forte ca acea initiata de Racovita cu scopul de a-si atinge obiectivul: intelegerea istoriei naturale a mediului subteran.
Cei douazeci de ani petrecuti de Racovita in Cluj, pana la inceperea razboiului, au fost caracterizati de o diversificare extraordinara a activitatilor si functiilor sale. El a fost senator (reprezentand Universitatea din Cluj) intre 1922 si 1926, rector al universitatii di n Cluj (1929-1930), presedinte al Academiei Romane de Stiinte (1926-1929), director al Institutului Speologic (1920-1947) si membru al diverselor organizatii stiintifice. Contributiile sale la studiul crustaceelor izopode precum si campaniile sale pentru protejarea mediului inconjurator aunt remarcabile. Punctul culminant al carierei sale stiintifice era elaborarea unei teorii evolutioniste originale.
In august 1940, Dictatul de la Viena a obligat Facultatea de Stiinte si, impreuna cu aceasta, Institutul de Speologie sa se refugieze in Timisoara. Pe durata a patru ani lungi, activitata stiintifica a fost inghetata. Imediat dupa intoarcerea sa la Cluj, Emil Racovita a facut mari eforturi pentru a reorganiza institutul, dar era prea tarziu: pe data 17 noiembrie 1947, marele cercetator a trecut in nefiinta. Omul a disparut, dar opera sa continua sa traiasca pentru eternitate, si aceasta ca urmare a puternicului sau caracter ce nu va fi uitat.
Stoica Alexandra
...