Floarea soarelui
     Floarea-soarelui (Helianthus annuus L.) este cultivata de aproape 3000 de ani în America de Nord. În principal, semintele sale sunt folosite ca sursa de ulei dar si ca hrana. Initial floarea-soarelui a fost introdusa în Europa prin Spania, din Mexic si ulterior s-a raspândit în toata Europa. Primele documente privind acest transfer dateaza din 1568 (Dodonaeus).Productia de floarea -soarelui a crescut în Europa, în cursul primului si al doilea razboi mondial când, practic a devenit planta de cultura.
     Diversitatea genetica este extrem de importanta pentru dezvoltarea si adaptarea la mediu a plantelor de cultura.Accentul în ceea ce priveste ameliorarea florii-soarelui este pus în principal pe dezvoltarea hibrizilor cu crestere viguroasa (efect heterozis ) folosind sisteme CMS (citoplasmic male sterility ).Totusi baza genetica a hibrizilor actuali de floarea-soarelui este extrem de ingusta.Cultivarea florii-soarelui se face aproape exclusiv pe baza hibrizilor ce au la baza sursa Leclercq de androsterilitate citoplasmatica. Prima sursa CMS a fost descoperita de Leclercq în 1969, în urma încrucisarii interspecifice dintre H.petiolaris si H.annuus. Datorita folosirii aproape exclusive a acestei surse CMS pentru obtinerea de seminte hibride, toti hibrizii din cultura sunt puternic inruditi, cel putin în ceea ce priveste citoplasma lor. Eforturile în domeniul ameliorarii vizeaza mai ales cresterea variabilitati genetice a hibrizilor de floarea-soarelui, prin dezvoltarea de noi sisteme CMS.
Conceptul de androsterilitate citoplasmatica. Prezentare generala
     Androsterilitatea citoplasmatica a fost observata la peste 150 de specii de plante. Este o caracteristica transmisa matern si consta în avortarea polenului, însotita de mentinerea fertilitatii plantelor femele si de o dezvoltare vegetativa normala.
 In limbaj agronomic liniile androsterile sunt denumite cu termenul de citoplasma androsterila urmata de o prescurtare a speciei din care provin.