Ciprian Gabor
Cls. A IX-a B
Iguanele sunt sopârle pe care zoologii le-au grupat într-o mare si importanta familie, cea a Iguanidelor, care numara cam 60 de genuri si peste700 de specii. Nu la întâlnim în Europa si nici în Asia sau Africa, ele traind doar pe continentul american. Numai câteva specii au ajuns în insulele Galapagos, Fidji si Tonga si surprinzator, în marea insula Madagascar, din Oceanul Indian.
Intre iguanele americane, unele au dimensiuni considerabile – 1,50 m si chiar 1,80 m (iguana giganta din America Centrala), dar în general, la majoritatea speciilor, lungimea este mult mai modesta. Creasta spinoasa care le împodobeste capul, spatele si uneori coada la confera aspectul de „mostii preistorici” amintind uneori de micii dinozauri cu coarne din Era Secundara. Amintirea dinozaurilor este întarita de faptul ca unele iguane americane ca Basileus plumifrons se pot deplasa într-un mod de-a dreptul spectaculos si impresionant, ridicându-se si alergând rapid pe picioarele posterioare.
In grupul iguanelor, speciile au aspecte foarte diversificate si adaptari biologice dintre cele mai variate. Unele sunt terestre, capabile sa traiasca în regiuni aride sau chiar desertice (Phrinosoma cornutum, Uma notata), pe peretii stâncosi, aproape verticali ai muntilor.
Altele sunt arboricole, au culori foarte vii si populeaza padurile tropicale umede. Asa sunt numeroasele specii din genul Anolis, întâlnite în insulele din Marea Caraibilor, în padurile luxuriante din America Centrala si de sud, în Mexic biologia acestor specii este bine cunoscuta, fiindca a fost studiata foarte atent. S-a constatat astfel ca exista procedee variate de recunoastere între indivizi din aceeasi specie, de aparare sau de intimidare, care se realizeaza prin miscari sacadate ale capului si parti anterioare a corpului. Aceste miscari sunt caracteristice pentru fiecare specie.
Iguanele îsi desfac ritmic pliurile cutanate de sub gât, asa numitele fanoane gulare, punând în evidenta coloratia vie si contrastata, îsi ridica crestele de pe cap si de pe spate, îsi umfla corpul. Toate aceste curioase comportamente agresive sunt ritualizate dar, adesea, ele se transforma în dispute adevarate. Daca iguanele se hranesc mai ales cu insecte, destule specii au devenit vegetariene, consumând ierburi, flori sau fructe. Înmultirea se face prin oua, majoritatea speciilor americane fiind ovipare, dar exista si câteva specii care, traind în zone alpine cu temperaturi scazute, sunt vivipare. Între acestea din urma amintim speciile de Sceloporus si Liolaemus.
Dar exista înca enigme carora nu li sa gasit o solutie valabila. Una din cele mai arzatoare este legata de raspândirea actuala a iguanelor. Acestea au aparut si au evaluat pe continentul american, unde au devenit un grup dominat de sopârle. În afara spatiului american, mai gasim iguane doar în insulele Galapagos si înca mai departe, în mijlocul Oceanului Pacific, în insulele Fidji si Tonga. În arhipelagul Galapagos exista doua specii de iguane: una terestra, cealalta maritima. În 1835 când Charles Darwin cerceta fauna din Galapagos, iguanele terestre (Conolophus subcristatus) erau deosebit de numeroase, dar populau numai insulele din centrul arhipelagului. Iguana marina, (Amblyrhynchus cristatus) este fara îndoiala mai mult interesanta, fiind singura sopârla actuala care coboara în mare parte a se hrani cu alge. Charles Darwin a disecat câteva exemplare si a constatat ca stomacul nu contine decât o „tocatura” de alge marine. Fara îndoiala cei care l-au vazut pe blocurile de lava neagra, strabatute de crapaturi adânci, din apropierea tarmurilor imobile, în cârduri compacte de sute de indivizi, prajindu-se la soare, au avut impresia ca întâlneau niste creaturi evadate din infern. Capul cu botul scurt, ochii negrii, gura mare, creasta, aparent tepoasa (dar moale la pipait) care porneste de la gât si ajunge la coada lunga, puternica si turtita lateral, labele cu degete lungi, palmate, terminate cu gheare mari, ascutite, corpul acoperit cu solzi, toate întaresc impresia de monstri din era secundara. Exemplarele adulte nu depasesc lungimea de 120-130 cm. Fiecare insula a arhipelagului este un univers în miniatura si are propria sa forma de iguana marina, cu dimensiuni si colorit specifice. De altfel zoologii actuali socotesc ca Amblyrhynchus cristatus numara peste 50 de subspecii. Astfel nu se cunoaste stramosi iguanei marine si nici cum au ajuns în insul...
