Importanta Apei
Multe secole apa a fost considerata ca un element. În 1781, fizicianul englez H. Cavendish a aratat ca apa se formeaza prin explozia unui amestec de hidrogen si oxigen, cu ajutorul scânteii electrice. În 1783, Lavoisier a repetat experienta, realizând pentru prima oara sinteza cantitativa a apei. S-a stabilit atunci ca 2g de hidrogen se combina cu 16g oxigen pentru a da 18g apa. În 1805, Humboldt si Gay-Lussac au aratat ca apa este formata din doua volume de hidrogen si un volum de oxigen. Apa naturala consta în amestecul speciilor de izotopi ai oxigenului: 16O, 17O, 18O, cu cei trei izotopi ai hidrogenului: 1H, 2H, 3H. Combinarea acestora genereaza 18 specii de molecule de apa. Apa pura este întotdeauna un amestec de apa usoara (H2O) si de cantitati extrem de mici de apa grea (D2O) si apa hipergrea (T2O). Stare naturala În natura, apa se gaseste din abundenta, în toate starile de agregare: " în stare lichida (forma în care acopera 2/3 din suprafata pamântului; sub forma de mari, oceane, râuri, fluvii, ape subterane); " în stare solida (formeaza calote glaciare); " în stare gazoasa (atmosfera contine o cantitate considerabila de apa, sub forma de vapori de apa, invizibili). Apa urmeaza un circuit în natura. Caldura soarelui determina evaporarea apei de suprafata. Vaporii rezultati se ridica în atmosfera. Daca în atmosfera saturata cu vapori de apa apare o scadere a temperaturii, parte din vaporii condensati iau forma de nori, ceata, ploaie, zapada sau grindina. În anotimpurile calde, dar cu nopti racoroase se depune roua, iar daca temperatura solului este sub 0 C, se depune bruma. Apele ajunse la nivelul solului sau cele ce rezulta din topirea zapezilor, în parte umplu din nou lacurile, râurile, fluviile, marile si oceanele. Alta parte strabate straturile de pamânt, la diferite adâncimi, formând apele freatice. Apa subterana poate reaparea la suprafata, fie prin izvoare, fie extrasa prin fântâni, puturi sau sonde. În cadrul acestui mare cir
