Munteanu Alexandru
clasa a VII-a M2
Importanta functiilor de relatie asupra omului
Omul reprezinta forma cea mai evoluata de organizare si functionare a materiei vii. Studiul organismului uman se realizeaza în cadrul disciplinelor de anatomie si fiziologie a omului.
Fiziologia se ocupa cu studiul functiilor diferitelor structuri anatomice (celule, tesuturi, organe, sisteme) si cu mecanismele de reglare a functiilor si de integrare a lor, astfel încât organismul sa constituie un tot unitar, în echilibru dinamic permanent cu mediul înconjurator.
Anatomia si fiziologia sunt studiate împreuna, deoarece constituie o unitate dialectica, forma si functia fiind caracteristicile fundamentale ale materiei vii, în permanenta interrelatie si interconditionare. Atât forma cât si functia sunt produse ale procesului de dezvoltare si transformare a materiei vii, fiind de neconceput existenta uneia în lipsa celeilalte.
Sistemul nervos
Are rolul de a receptiona, transmite si integra informatiile din mediul extern si intern, pe baza carora elibereaza raspunsuri adecvate, motorii si secretorii. Prin functia reflexa, care sta la baza activitatii sale, sistemul nervos contribuie la realizarea unitatii functionale ale organismului si a echilibrului dinamic dintre organism si mediul înconjurator.
Sistemul nervos reprezinta totalitatea organelor formate din tesut nervos. Tesutul nervos este constituit din celule nervoase sau neuronii si celule cu rol de sustinere si hranire a neuronilor.
Organele sistemului nervos central (SNC) – nevraxul – sunt: maduva spinarii, trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul si emisferele cerebrale.
Maduva spinarii este adapostita în canalul vertebral si se întinde de la gaura occipitala – C1 – pâna la nivelul vertebrei L2, de unde se continua cu o formatiune foarte subtire – filum terminale – pâna la vertebra a doua coccigiana.
Activitatea sistemului nervos se realizeaza prin actul reflex. Actul reflex este procesul fiziologic de raspuns la un stimul care actioneaza asupra unui câmp receptor si care are ca substrat anatomic arcul reflex, constituit din: calea aferenta, un centru si calea eferenta. Un exemplu de act reflex este: reflexul de flexie. Acesta consta în îndoirea unui membru dupa aplicarea unui stimul nociv (întepatura, obiect fierbinte, curent electric etc.) pe piele, tesut subcutanat sau muschi. Aceste reflexe de aparare, care îndeparteaza zona stimulata de agentul nociv, au un arc reflex constituit din cel putin trei neuroni si, de aceea, timpul lor de latenta este mai lung. Daca intensitatea stimulului este puternica, raspunsul motor este mai complex, flexia membrului stimulat însotindu-se de extensia membrului de partea opusa. În cazul unor stimuli extrem de nocivi, se produce o activitatea motorie din partea tuturor celor patru membre, prin iradierea excitatiei.
Trunchiul cerebral continua maduva spinarii si este format din bulb, punte si mezencefal (peduncul cerebrali, coliculi cvadrigemeni).
Functia de conducere a trunchiului cerebral se realizeaza prin substanta alba, alcatuita din fibre specifice ascendente, continuarea celor medulare, carora li se adauga fibre de la nucleii senzitivi bulbo-mezencefalici, precum si din fibre descendente provenite din centrii nervosi superiori sau cu origine în trunchiul cerebral.
Cerebelul este situat în etajul inferior al cutiei craniene, înapoia trunchiului cerebral si este alcatuit din doua parti laterale – emisferele cerebeloase – conectate printr-o parte mediana denumita vermis, unita cu o formatiune alungita, constituind lobul floculonodular (arhicerebel).
Extirparile partiale au aratat ca diversele portiuni ale cerebelului au functii diferite, cu atât mai complexe cu cât sunt mai nou aparute filogenetic. Arhicerebelul are legaturi strânse cu aparatul vestibular si contribuie la reglarea echilibrului (extirparea sa determina pierderea echilibrului). Paleocerebelul este legat în special de sensibilitatea proprioceptiva, are un rol important în reglarea tonusului muscular, extirparea sa provocând exagerarea reflexelor osteotendinoase, tulburari în mers.
Neocerebelul participa la reglarea miscarilor fine, extirparea sa fiind urmata de pierderea preciziei miscarilor fine, tulburari de mers.
Extirparea totala a cerebelului, compatibila cu supravietuirea, provoaca în primele zile tulburari grave motorii. Ulterior, se instaleaza astazia ( imposibilitatea de a sta în picioare daca nu exista o baza de sustinere larga), astenia (oboseala musculara rapida) si atonia (diminuarea tonusului muscular). Dupa aproximativ o luna tulburarile mentionate dispar progresiv, fiind compensate prin activitatea scoartei cerebrale. Aceasta evolutie dovedeste ca principalele functii ale cerebelului pot fi preluate de scoarta cerebrala.
Diencefalul sau creierul intermediar, situat în pre...