Inceputurile chimiei. Alchimia
O tehnica ce merita calificativul de "chimica" - in sensul larg al termenului - a aparut in cele mai vechi timpuri: o dovedesc prelucrarea metalelor, fabricarea sticlei, sau - mai tarziu - speculatiile "physiologilor" ionieni privind substantele si transformarile lor. Descrierile si prescriptiile tehnice in acest scop, transmise mai intai pe cale orala si adunate apoi in culegeri scrise, dateaza de la babilonieni si egipteni. Cu aplicatie mai ales in farmacologie, asemenea prescriptii au fost adunate de Dioscoride (sec. 1 e.n.) in timp ce la Plinius gasim numeroase informatii privind diverse substante chimice intrebuintate in felurite tehnici.
Termenul de "chimie" (etimologia este controversata) a fost adoptat de arabi cu adaosul articolului al-, desemnand totalitatea cercetarilor de acest gen; incat, "alchimia" era - pana in sec. XVIII - sinonim cu "chimie"; abia in timpurile moderne termenul "alchimie" a capatat un sens peiorativ, atribuit unui domeniu de cercetare considerat - in mod nediferentiat - ca pseudo-stiinta. In timpul Imperiului roman au aparut numeroase lucrari de alchimie, care se pretindea ca sunt datorate revelatiilor unor personae divine - ca Hermes Trismegistul (nume grecesc al zeului egiptean Toth). Zosimos va scrie un tratat puternic impregnat de misticism, dupa care, alchimistii se vor imparti in doua scoli: tehnicienii si misticii.
In primele secole ale erei noastre chimia era constituita - sub denumirea de alchimie - ca o disciplina de cercetare bine delimitata si cu un scop bine precizat, printr-o fuziune a unei tehnici specifice cu un anumit gen de speculatie filozofica. Mesterii egipteni se ocupau in primul rand de aurirea, argintarea sau colorarea unor obiecte, iar nu de transformarea unui metal ordinar in metal nobil. Se pare ca conversia cuprului in aur a aparut in Siria; de unde, in sec. III i.e.n., s-a transmis alchimistilor chinezi. Pentru alchimistii antici materia primara era plumbul topit, inlocuit mai tarziu cu mercurul. Ultima componenta - in care au intrat si curente diferite de idei (neoplatonism, gnosticism, magie) - se exprima si prin folosirea unui limbaj intentionat obscur, esoteric, destinat sa pastreze pentru initiati secretul "retetelor", metodelor si procedeelor tehnice - in fond, chimice, - utilizate de respectivii mestesugari si, mai tarziu, de toti cei ce se dedicau acestui soi de cercetari. Recursul la formule magice, la notatii de semne, litere, figuri, cuvinte ambigue sau total obscure, era o marca a initierii, urmarind sa ofere si un soi de prestigiu acestor preocupari. Punctul de plecare al unei foarte abundente literaturi alchimice redactata intr-un asemenea limbaj il marcheaza fondatorul alchimiei propriu-zise, grecul (originar din Egipt) Bolos din Mendes - sec. IV i.e.n. - autorul unui Tratat despre arta vopsirii si a altor compilatii de alchimie - care au fost atribuite (fara nici un temei) lui Democrit.
Primii alchimisti mai importanti - si la care alchimia capata forma unei adevarate religii esoterice - au fost Zosimus din Panopolis (sec. III e.n.), cel dintai care foloseste termenul chemeia, si Sinesios, episcop de Ptolemais (370 - 414), care da prima descriere a unui hidroscop. Ambii erau gnostici; ca atare, in lucrarile lor, alaturi de descrierile aparatelor si a operatiilor din laborator, apar exprimate conceptii si idei proprii gnosticismului: credinta in influente ceresti si in forte oculte actionand asupra fenomenelor lumii terestre si a calitatiilor vizibile ale elementelor; in punerea numerelor intr-un univers considerat ca poate fi perfect reprezentat de cifre si simboluri. Aceste idei, redate de multe ori intr-un limbaj obscur chiar cand se descriu simple operatii de laborator, vor ramane prezente in lucrarile de chimie pana in sec. XVII.
Atelier de alchimie
-caricatura-
Ideia fundamentala si scopul urmarit de alchimisti era transformarea metalelor inferioare in aur si argint. "Aceasta problema este legata de cea a <
