MELCII



Melcul îsi duce casa-n spinare. Prin aceasta se deosebeste de celelalte moluste. Gasteropodele (neamul melcului) au o cochilie ca un con lung, sucit în spiralã, în interiorul cãruia sunt mãruntaiele; în scoicã se ascunde si animalul întreg, când îl silesc împrejurãrile. Închide gura scoicii cu un capac si stã retras asa, cît vine vremea neprielnicã.
Melci numerosi, fel de fel, sunt mai ales în apele mãrilor si al oceanelor. Sunt unii cît o trâmbita de mari. Scoicile lor sunt fel de fel colorate, fel de fel alcatuite. Nu rar ajung si prin casele noastre drept podoaba, cum e cât un Murex, cu exteriorul numai spini; pe când pe dinauntru straluceste ca sideful. Mai cunoscut este ghiocul, folosit de tiganci la ghicit. În Marea Neagra traiesc forme numeroase, dar marunte.
În schimb e cunoscut melcul de vii, ale carui scoici se gasesc pretutindeni. Acest animal respira prin plamâni, dar tot îi place umezeala mai multa. Când merge, încet ca orice melc, scoate din ascuns zisul scoicii un cap cu 4 cornite, apoi piciorul musculos cu ajutorul cãruia aluneca pe o punte ce o asterne singur în cale. Talpa piciorului cuprinde multe ghinduri care secreta niste bale; în contact cu aerul, se întaresc ca o pânza subtire, lucie, dupa care adesea dai de urma animalului în ascunzisul lui din iarba. În acest chip melcul poate sa treaca si peste ascutisul unui brici, fara sa-si faca nici o taietura.
Melcul este lacom. Hacuieste frunzele cu ajutorul unor dinti marunti, pe cerul gurii si pe buza de jos, adunati la un loc ca pe o razatoare. Daca pui melci în hârtie, peste noapte auzi în linistea odaii cum o rod parca ar fi niste soareci.
Catre toamna îsi cauta un culcus; se înfundã ceva în pamânt prin locurile cu muschi, se trage în casa lui si o închide cu un capac. Sta asa ascuns, fara sa miste; respira încet, inima-i bate rar pâna ce vin iarasi zilele de primavara.
E în mare cinste, la francezi mai ales; e cãutat ca o mânca