Pesti
Pentru determinarea speciilor s-au luat în considerare, în special, caracterele externe cele mai usor vizibile.Forma corpului, în general alungita, fusiforma, mai poate fi: compresiforma (turtita lateral), la pestii de fund: limba de mare (Solea nasuta), cambula (Pleuronectes flesus), calcan (Schophtalamus rhombus), sau depresiforma (turtita de sus în jos), la pisica de mare (Raja clavata). Pestii ce traiesc printre alge au aspect de ac, diverse forme curioase (calutii de mare). Oricare ar fi forma se pot delimita: capul, trunchiul, coada si înotatoarele (fig. 1). Capul – portiunea de la vârful botului pâna la ultimul orificiu branhial (la Cyclostomi si Chondrichtyes) sau pâna la unghiul posterior al opercului (la Osteichthyes); la cap distingem: gura, ochii, narile, obrazul, ceafa, gâtul, operculul.Gura poate fi terminala(fig. 2b), dorsala (fig. 2a) sau ventrala (subterminala) (fig. 2c), la care portiunea de deasupra buzei superioare (rostrum) proemineaza. Ciclostomii au gura rotunda. La Chondrichthyes si la unele specii de Osteichthyes, falca superioara poate fi egala, mai scurta sau mai lunga decât cea inferioara. Unele specii au la gura prelungiri tegumentare, numite „mustati” (fig. 2c).Dintii, mai mult sau mai putin dezvoltati, uneori lipsesc (Cyclostomi). La Chondrichtyes si Osteichthyes se disting, dupa pozitia lor, dinti maxilari, palatini, linguali si faringieni (pe al 5-lea arc branhial). Dintii faringieni, plasati pe 1,2 sau 3 rânduri, servesc la determinarea speciilor din familia Cyprinidae, când caracterele externe sunt insuficiente. Formula dentara se noteaza: un singur rând 6-5, adica pe partea stânga 6, iar pe partea dreapta 5 dinti faringieni; doua rânduri 3.5-5.3, adica pe partea stânga într-un rând 3 si în altul 5 dinti, iar pe partea dreapta 5, si respectiv 3 dinti. Acesti dinti se pun în evidenta fie prin taierea capului (dupa opercul), destul de adânc, fara a fi detasat de trunchi, fie ca se ridica si se da la o parte operculul. se mai folosesc uneori si ceilalti dinti, care pot fi mici, compacti (cu aspect de tepi sau perie), marunti si desi („dinti de catifea”) sau cu aspect de „canini”, dezvoltati neregulat.Operculul se foloseste în determinare, fie separat, fie cu celelate componente (preopercul, subopercul, interopercul, raze sau lame branhiostege (fig 3 si 4). Cyclostomii si Chondrichtyes fara opercul. Narile, în general perechi, la Osteichthyes dorsal pe bot (fig. 3), la Chondrichtyes lateral ventrale, iar la Cyclostomi numai un orificiu nazal între ochi.Gâtul – zona dintre punctul de insertie a razelor branhiostege si baza Pp (masurat pe fata ventrala).Trunchiul este folosit în determinare prin înotatoare, forma si structura radiilor sau a solzilor, prezenta, absenta sau forma liniei laterale, dimensiuni si alte caractere.Înotatoarele, perechi sau neperechi, se folosesc dupa forma, pozitia, marimea, tipul si numarul radiilor. Înotatoarele neperechi sunt plasate pe planul de simetrie al corpului, pe linia mediana, cuprinzând dorsala (notata cu D sau cu D1, D2, D3, când este divizata, fig. 5a), codala (C) si anala (A). Înotatoarele perechi sunt cele dua pectorale (Pp), plasate întotdeauna lateral în apropierea operculelor, si doua ventrale (Vv) numite si pelviene. Pozitia Vv este foarte variabila: abdominale (Vv – sub abdomen) (fig 1); toracice (Tt – sub torace) (fig. 5a); jugulare (Jj – sub gât) sau faringiene (Ff) (fig. 5b). Forma si lungimea înotatoarelor în special la cele perechi, pot varia destul de mult; în general, la pestii de râu sunt mai scurte si mai rotunde decât la pestii de lacuri si balti.Radiile (scheletul înotatoarelor) sunt spinoase (spini), formate dintr-o singura piesa, în general tari si ascutite (fig. 6 a, c 1, 2, 3), si articulate, din mai multe segmente mici, în mod obisnuit moi, flexibile, ramnificate catre capatul lor distal (fig. 6 b, c). Radiile tari, plasate totdeauna înaintea uneia sau mai multor înotatoare moi, pot fi în numar variabil, formând uneori o înotatoare aparte, sau pot lipsi complet. În unele cazuri, prima radie spinoasa mai tare la baza, iar a 3-a, catre partea distala, dintata (la crap, fig. 6c)). Fiecare înotatoare poate avea un numar de radii tari si moi, care, exprimate cifric, alcatuiesc o formula. Radiile tari se noteaza prin cifre romane, cele moi prin cifre arabe; la Perca fluviatilis se noteaza D1 XIII-XVI, D2 I 13-15 si A II 7-10. Uneori apr formule care cuprin cifre în paranteza, de ex. D1 (12)14-16(17), care arata posibilitatea, foarte rara de altfel, a existentei unui numar de radii moi cuprinse între 12 si 17, pe când în mod obisnuit la majoritatea celorlalte exemplare ele sunt numai între 14 si 16.În afara de înotatoarele propriu-zise, în determinare mai are importanta „înotatoarea” adipoasa de la pastravi (Salmonidae), care este de fapt un apendice al pielii, moale, lipsit de radii, plasat pe pedunculul codal. Tot pe peduncul...