Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a mentinut timp de milioane de ani, este amenintat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi: efectul de serã, încãlzirea globalã, poluarea aerului, subtierea stratului de ozon si ploile acide.
Ca rezultat al progreselor în industrie, agriculturã si tehnologie, se creeazã cantitãti tot mai mari de deseuri solide, deseuri menajere si apele reziduale polueazã mediul. Într-un mediu ecologic echilibrat, deseurile putrezesc producând materiale noi, utile: frunzele cãzute creeazã un îngrãsãmânt natural care îmbogãteste solul; excrementele animalelor sunt descompuse de insecte si organisme mai mici, eliminând din nou în aer si sol elemente importante. Dacã vrem sã trãim într-o lume sãnãtoasã, trebuie sã minimalizãm efectele reziduurilor produse de societate.
Dacã reziduurilor li se pemite sã domine mediul, echilibrul natural este piedut si acest dezechilibru poate avea efecte dezastruase asupra animalelor, vegetatiei si chiar a vremii.
Poluarea are diferite cauze si efecte – pe uscat, în râuri si mãri, si în atmosferã. Chiar si zgomotul este un tip de poluare care ar trebui limitat.
POLUAREA SOLULUI este forma de poluare cea mai dificil de mãsurat si de controlat. Iar solul este mai dificil de curãtat decât aerul sau apa. Uscatul este utilizat pentru depozitarea deseurilor menajere si comerciale, iar noroiul de la statia de epurare a apelor reziduale este în general depozitat pe uscat sub forma unei suspensii în apã sau în stare uscatã ori semiuscatã. Noroiul contine cantitãti importante de substante nutritive, precum azotul si fosforul.
Reziduurile menajere si industriale uzuale sunt descompuse în contact cu solul. Locurile de depozitare a deseurilor trebuie administrate cu grijã pentru ca pãmântul sã nu adãposteascã boli. Multe locuri în care au fost depozitate deseuri timp de zece ani, au fost recuperate si chiar au oferit teren pentru parcuri si case.
Utilizarea pe scarã largã a îngrãsãmintelor poate diminua capacitatea bacteriilor de a descompune substantele organice si de a crea substantele nutritive necesare plantelor. Pesticidele dãuneazã si ele atât bacteriilor cât si altor microorganisme utile din sol.
Solurile pot fi contaminate în urma unui accident.
Ex: Explozia produsã în anul 1986 la centrala Cernobâl, de lângã Kiev. În urma exploziei au fost eliberate în atmosferã substante radioactive care în cele din urmã au ajuns în sol. Particulele radioactive au fost purtate de vânt deasupra unei mari suprafete de pãmânt, incluzând partea de nord a Peninsulei Scandinave si Tara Galilor. Animalele contaminate cu substante radioactive au fost sacrificate.
Existã putini poluanti naturali. Solul contine anumiti fertilizatori, cum ar fi nitratii care în timpul aratului pãsunilor sau în decursul iernilor pot iesi la suprafatã. În sol se mai gãseste si aluminiu care poate ajunge în apele curgãtoare prin diferite reactii chimice.
O datã cu epurarea apei prin care aceasta devine potabilã se fac mãsurãtori chimice care lasã si ele anumite resturi în apã.
POLUAREA RÂURILOR - substantele care polueazã solul sunt adesea spãlate în pâraie si râuri, provocând poluarea apelor. Desi evacuarea deseurilor de cãtre fabrici este strict controlatã, este de ajuns un mic accident pentru ca deseurile toxice sã distrugã un râu.
Poluarea apelor curgãtoare afecteazã canalele, fluviile si râurile pe cursul lor pânã la revãrsarea în mãri. Ea poate contamina si suprafetele întinse de apã, cum sunt iazurile sau lacurile artificiale.
Poluarea apei curgãtoare este de obicei invizibilã deoarece agentii poluanti se dizolvã în apã.
Când oamenii erau nomazi si mult mai putini ca numãr, poluarea apei era neglijabilã deoarece râurile în care ajungeau deseurile lor se curãtau de la sine.
Ex: Râul Tamisa din Londra, a fost relativ curat pânã la începutul anilor 1800, pentru cã apa era drenatã în principal de la suprafatã. Se revãrsau în râu si ape reziduale, dar acestea ajungeau în puturi de decantare, de unde deseurile lichide se scurgeau iar solidele se descompuneau. Dupã introducerea toaletelor igienice, puturile de decantare n-au mai fãcut fatã la întregul lichid si apele reziduale au curs prin canale direct în râu. Râul s-a deteriorat rapid si s-au declansat epidemii de holerã si febrã tifoidã. Statia de epurare construitã cu un sistem de drenare metropolitan al apelor reziduale a rezolvat momentan problema. Cresterea populatiei si a industriei în zona Londrei a produs multã poluare în zona de maree a Tamisei încât, în 1950, râul mirosea neplãcut în lunile de varã si pestii au dispãrut. Construirea unor statii de epurare mai mari si mult mai eficiente a îmbunãtãtit calitatea apei, si în prezent Tamisa din Londra contine multe specii de pesti.
Un fenomen îngrijorãtor este rãspãndirea substantelor chimice complexe în apa potabilã. Unele dintre ...