PORUMBUL – Zea mays L

1. Importanta furajera

Centrul de origine al porumbului este America Centrala (Mexic-Guatemala) si America de Sud (Peru –Bolivia), de unde a fost adus în Europa la sfârsitul secolului al XV-lea de navigatorul Cristofor Columb.
În tara noastra porumbul se cultiva de la sfârsitul secolului al XVII-lea, în Muntenia (pe timpul domniei lui Serban Cantacuzino), apoi în Moldova si Transilvania.
Particularitatile biologice si alimentare deosebite au determinat cultivarea porumbului în diverse zone ale lumii, ocupând locul trei ca suprafata (peste 130 milioane hectare) dupa grâu si orez. În tara noastra suprafata cultivata cu porumb este de aproximativ 3 milioane hectare.
Importanta alimentara si furajera a porumbului este data de urmatoarele însusiri:
? în alimentatia omului se foloseste sub forma de faina de porumb (malai), fulgi de porumb, floricele, boabe fierte, etc.;
? în industrie, boabele de porumb constituie materia prima pentru fabricarea spirtului, amidonului, glucozei si dextrinei;
? continutul ridicat de grasimi (peste 6%) în germenii de porumb face din porumb o planta din care se extrage ulei de foarte buna calitate, folosit în alimentatia dietetica;
? în hrana animalelor porumbul se foloseste sub diferite forme: boabe concentrate, furaj verde sau însilozat, fân, coceni;
? boabele de porumb contin între: 11,5-14% apa, 9,5-15% proteine, 5-8% grasimi, 1,5-2% saruri minerale, 65-72% amidon; 1 kg de porumb are 70-80 g proteina digestibila si 1,20-1,30 unitati nutritive;
? deoarece în compozitia proteica a porumbului lipsesc unii aminoacizi esentiali (triptofanul, lizina), hibrizii creati în ultima perioada poseda o gena care determina sinteza acestor aminoacizi (Opaque-2), iar folosirea acestora în hrana animalelor duce la obtinerea unor rezultate spectaculoase;
? folosirea porumbului pentru siloz, considerat ,,pasunea de iarna” a animalelor, constituie modul cel mai eficient de hranire a animalelor în perioada de stabulatie, având un grad