Sistemul locomotor
Scheletul uman este format din 206 oase separate, unite între ele prin diferite articulatii. Marimea, respectiv forma diferitelor oase este determinata de functia anatomica. Cel mai mare os este femurul având 50 de cm iar ce mai mic este scarita (2,6 mm), una din oscioarele auditive.
Oasele se împart în patru mari grupe:
1.Oasele lungi sau cilindrice: dupa cum le arata si denumirea, sunt alungite, usor curbate, au rolul de a amortiza socurile. Din aceasta categorie fac parte oasele gambei, oasele bratului si oasele degetelor.
2.Oasele scurte sau cubice: sunt colturoase, groase. Asa sunt de exemplu oasele carpiene si tarsiene.
3.Oasele neregulate: conform denumirii, au forme si dimensiuni variate. Formeaza unele parti ale spatelui, fetei.
4.Oasele late costale, craniul, spatula: reprezinta scuturi ale organelor vitale.
Muschii si oasele
Peste 500 de muschi —asa numitii muschi scheletici—se ataseaza de oasele noastre. Muschii se insera pe oase prin intermediul prelungirilor numite ligamente. În timpul miscarii, muschii corespunzatori se contracta, deplasând osul care apartin de acestia. Muschii si oasele formeaza împreuna cele mai mari sisteme organice ale organismului nostru: Sistemul osos si muscular.
Scheletul este flexibil datorita articulatiilor care unesc oasele. Unele articulatii sunt însa fixe, oasele fiind sudate între ele la nivelul marginilor, astfel încât par a fi un singur os. Asa de exemplu, osul pereche al bazinului (osul coxal) este format de fapt din trei oase: portiunea superioara este iliumul, partea inferioara anterioara este pubisul, iar cea posterioara este ischiumul. La noi nascuti si la copii, aceste oase se pot deplasa putin unul fata de celalalt, dar pâna la maturitate se osifica complet.
O alta categorie importanta a legaturilor inter osoase este articulatia mobila, dar masura miscarii este variabila. Cea mai mare articulatie a organismului nostru, articulatia genunchiului de exemplu functioneaza ca o balama permite înainte si înapoi a gambei, dar nu permite miscari laterale si orientate înainte. La fel functioneaza si articulatia degetelor.
Articulatiile coxo-femurala, dintre osul bazinului si femur, este o articulatie numita sferica sau libera: suprafata sferica a corpului articular al femurului se potriveste în cavitatea articulara a bazinului. Aceasta structura confera o mobilitate a articulatiilor permitând miscari ample înainte, înapoi si lateral. La fel este articulatia umarului (între humerus si spata).
Articulatiile coloanei vertebrale
Coloana vertebrala umana este formata din 26 de oase separate: vertebre; acestea sunt unite prin articulatii. Vertebrele se deplaseaza putin fata de vertebrele învecinate dar aceste deplasari mici, adunate la un loc determina o flexibilitate deosebita a coloanei vertebrale. Daca nu ar fi asa, nu ne-am putea apleca în fata, în spate sau lateral.
La întâlnirea capului si a coloanei vertebrele gasi un altfel de articulatie. Datorita celor doua proeminente (conditii) ale omului occipital care se potrivesc în cavitatile articulare ale primei vertebre, ne putem aplica capul înainte si înapoi .Prima vertebra cervicala se numeste atlas (dupa titanul din mitologia greaca care tine pe umeri întreaga lume). Atlasul, de forma unui inel, se potriveste cu a doua vertebra cervicala, axis articulatia dintre ce le doua vertebre se numeste articulatie pivotanta care permite rotirea antebratului.
Cele m-ai simple articulatii ale scheletului sunt probabil cele în care o suprafata articulara aluneca peste. O asemenea articulatie este între rotula si extremitate distala a femurului, sau între oasele carpiene.
Oasele care se articuleaza în sa, se pot deplasa în directii diferite, dar nici unul nu se poate deplasa fata de celalalt os. O asemenea articulatie este între osul metacarpian al degetului mare si oasele carpiene. Datorita acestei caracteristici ale articulatiei în sa, ne putem întoarce degetul mare spre palma. Fara aceasta capacitate, ne-ar fi foarte greu sa apucam obiectele.
Lubrifierea articulatiilor
În articulatie capete osoase care se întâlnesc, se deplaseaza unul fata de celalalt, iar uneori chiar se ating si se freaca între ele. Pentru a nu uza, capetele osoase sunt acoperite cu un strat neted, lucios numit cartilaj. Pe lânga acesta, articulatia este înconjurata de un sac, care produce lichidul articular (lichid sinovial) vâscos. Acest lichid sinovial siropos, are rolul de a lubrifia articulatia, la fel ca vaselina, sau uleiul de masinarii. Cartilajul si lichidul articulos previn tocirea si uzura capetelor oaselor în urma frecarii între ele. În articulatiile dintre vertebre, care (cu exceptia articulatiei dintre atlas si axis) permit doar miscari limitate, si gasesc niste discuri intervertebral...