Starea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice


Spatiul biogeografic al Romaniei cuprinde, intr-o proportie relativ egala, cele trei unitati geografice – de campie, de deal si de munte, cu o diversitate mare de conditii pedoclimatice si hidrologice ce diferentiaza un numar de circa 52 ecoregiuni cu o varietate de ecosisteme terestre, acvatice specifice zonelor de coasta si de litoral al Marii Negre, zonelor de stepa, silvostepa, deal, munte, lacurilor, cursurilor de apa si luncilor acestora, zonelor secetoase sau a celor umede, inclusiv celor specifice Deltei Dunarii.
Ca o consecinta a pozitiei sale geografice, Romania este o tara cu o diversitate biologica ridicata, exprimata atat la nivel de ecosisteme, cat si la nivel de specii.
Cu exceptia marilor zone agricole si a unor ecosisteme terestre si acvatice aflate sub impactul negativ al unor surse de poluare, in care se inregistreaza modificari ale structurii si dinamicii diversitatii biologice, restul mediului natural se pastreaza in parametrii naturali de calitate, oferind conditiile necesare conservarii diversitatii biologice specifice.
Deoarece sistemele ecologice sunt sisteme functionale cu organizare complexa, in general, modificarile structurale la nivelul acestora nu sunt sesizabile de la un an la altul, doar in cazul unor accidente ecologice majore si pe termen scurt, ulterior, prin eliminarea factorului perturbator mediul natural se poate reface.
Datorita lipsei punerii in practica a sistemului de monitoring integrat care sa includa si monitorizarea diversitatii biologice, nu exista date concrete pe baza carora sa se poata face o analiza reala a starii acesteia, cu exceptia unor specii salbatice care fac obiectul unor programe si proiecte de
cercetare ale structurilor universitare, muzeelor, institutelor de cercetare, precum si ale unor organizatii neguvernamentale specializate.
Habitatele naturale
Ecosistemele naturale si seminaturale din Romania reprezinta aproximativ 47% din suprafata tari