Aerul II
Aerul era mult timp considerat o substanta simpla. In 1778, savantul francez Antoine Laurent de Lavoisier a descoperit ca aerul este compus dintr-o mixtura de doua gaze, pe care le-a denumit oxigen si azot. Lavoisier a fost supranumit tatal chimiei moderne. El a facut niste experimente remarcabile, dar a fost activ si in afacerile interne ale tarii sale. Fiind aristocrat, a investit intr-o companie privata angajata de guvern pentru colectarea impozitelor. Din averea sa a construit un imens laborator, unde a si facut descoperirea în privinta aerului. Lavoisier a descoperit de asemenea legea conservarii masei si a elaborat metoda moderna de denumire a compusilor chimici, care a inlocuit-o pe mai vechea metoda nonsistematica.
Aerul contne 1/5 (dupa volum) de oxigen (21%), azot („azot” inseamna in limba greaca „fara viata”) - 78% si gaze inerte: argon (Ar), neon (Ne), cripton (Kr), xenon (Xe), heliu (He) care impreuna constitue 0.94%, dioxid de carbon – 0.03%, alte gaze si vapori de apa 0.03%. Pe masura indepartarii de suprafata pamantului, compozitia aerului atmosferic se schimba. La 10 km distanta de la suprafata Terrei compozitia ramane aceeasi enumerata mai sus. La 25-30 km distanta apare zona de ozon din care fac parte oxigen (O2), ozon (O3), azot (N2). La 100 km in componenta aerului intra: azot (N2), oxigen atomar (O), oxigen molecular (O2), ozon (O3), heliu (He), Na+, Fe3+, Ca2+, Mg2+. Intre 100 km si 200 km distanta de la suprafata pamantului se atesta compozitia aerului: azot (N2), oxigen atomar (O), oxigen mole-cular (O2) si heliu (He). Intre 200 km si 400 km in componenta aerului intra: azot molecular (N2), azot atomar (N), oxigen atomar (O), oxigen molecular (O2) si heliu (He). Intre 400 km si 700 km distanta de la suprafata Terrei, in componenta aerului intra: azot atomar (N), oxigen atomar (O), hidrogen atomar (H) si heliu (He). Intre 700 km si 1400 km in compozitia aerului intra doar hidrogen atomar (H) si heliu (He).
Arderea in aer decurge