Apa – circuitul ei în natura
În naturã nu existã apã purã; date fiind interactiunile cu mediul ea contine gaze, substante minerale si organice dizolvate în suspensie.
Chiar apa de ploaie, care ar trebui sã fie cea mai curatã apã naturalã (devenitã astfel printr-o distilare naturalã) poate prezenta dizolvate anumite impuritãti de tipul: CO2, NH3 sau chiar H2S, SO2- ca urmare a contactului prelungit cu aerul.
În regiunile tropicale, apa de ploaie are o putere de dizolvare foarte mare. Specialistii au calculat cã în peninsula Indochina, apa de ploaie ce cade pe un hectar, pe parcursul unui an, contine 8 kg HNO3. În Brazilia, 50g apã la m3 de ceatã contine 15-18 mg H2CO3 si 19 mg HNO3. Este o apã acidã ce atacã rocile.
Cea mai variatã compozitie dintre toate apele naturale o au apele subterane. Ele contin cantitãti mari de substante solide sau gazoase. Ajunse la suprafatã, aceste ape, formeazã izvoare de ape minerale.
Se spune cã, atunci când evreii însetati au traversat desertul Sinai, Moise a lovit cu toiagul sãu o stâncã si apa a tâsnit. De la Moise la radiestezisti a fost un drum extrem de lung.
Prin radiestezie, termen intens studiat în ultima perioadã, se întelege capacitatea unei persoane de a percepe actiunea câmpului electric si magnetic emis de o pânzã de ape subterane, de zãcãminte- în special feroase.
Înainte chiar de invazia romanã, galii cunosteau calitatea apelor minerale; s-au gãsit mici altare construite de acestia în preajma unor astfel de izvoare. În statiunile termale din Masivul Central, Alpi sau Pirinei s-au gãsit urme ale vechilor captãri galo-romane si piscine uriase.
Dupã compozitie, apele minerale pot fi: acide (continut ridicat de CO2), alcaline (predominã sulfatii de magneziu si sodiu), sulfuroase (contin sulfuri alcaline), feruginoase (contin carbonati de fier di si trivalent).
Tara noastrã are un potential ridicat de ape minerale. Sunt cunoscute statiunile balneo-climaterice ca cele de la Buzisº (ape carbogazoase si feruginoase), Cãlimãnsºti, Govora, Cãciulata (ape sulfuroase), Slãnic Prahova, Ocna Sibiului (saline).
Factorii determinanti ai efectului terapeutic precum: termalitate, prezenta gazelor dizolvate (O2, CO2, H2S, CH4, N2, gaze rare), prezenta unor substante de naturã mineralã sau organicã (hormoni, antibiotice) permit utilizarea acestor ape în tratarea unei game foarte largi de afectiuni ale aparatului cardio-vascular, locomotor, anemii, boli ale sistemului nervos si boli endocrine.
Apele din râuri au o compozitie variabilã. Sunt în general slab mineralizate. Contin Ca2+ si HCO3- si mai rar SO42- si Cl-.
Apele mãrilor si oceanelor sunt puternic mineralizate. Mãrile interioare au concentratii în sãruri, fie mai mari (Marea Mediteranã), fie mai mici (Marea Neagrã- în special NaCl) comparativ cu apele oceanelor. În cazul Mãrii Moarte, concentratia de sãruri este atât de mare încât viata nu poate exista.
Sãrurile apei de mare contin 89( cloruri, 10( sulfati, 0,2( carbonati.
Totalitatea apei pe pãmânt este de aproximativ 1,46 miliarde km3 din care 97( în oceane si mãri, 2( în calote glaciare si 1( în râuri, lacuri, pânze subterane.
Apa potabilã nu trebuie sã continã organisme animale si vegetale si sã satisfacã cerinte de calitate superioarã privind indicatori fizico-chimici, biologici si bacteriologici.
Alimentarea cu apã a centrelor urbane prezintã o mare importantã, cãci apele trebuie sã fie tratate înainte de a fi puse la dispozitia populatiei.
Pentru epurarea apei se folosesc: ozon, clor, hipoclorit de calciu (apã de Javel), cloraminã. În cazul clorului se utilizeazã aproximativ 0,1 mg clor la litru. O cantitate prea mare de clor dã însã apei un gust dezagreabil si chiar un miros urât.
Serviciile americane adaugã apei potabile putinã fluorurã de sodiu, pentru a combate cariile dentare.
Datoritã circuitului sãu rapid, apa constituie o resursã care poate fi reînoitã.
Timpul petrecut în diferitele faze ale circuitului variazã foarte mult. Apa poate exista în atmosferã doar câteva ore; într-un lac sau râu, zile sãptãmâni sau luni; în calote glaciare, ghetari sau oceane, mii de ani.
Pe parcursul circuitului sãu, apa dizolvã:
gaze, cum ar fi: oxizii de carbon, azot si sulf;
solide solubile din pãmânt, peste sau prin care trece.
Aceste procese pot fi "naturale" (de exemplu formarea apei dure) sau "nenaturale" (de exemplu dizolvarea gazelor poluante care formeazã ploaia acidã).
Rezervor de colectare a apei. Contine argilã, alge, bacterii.
Saturator. fierul dizolvat este oxidat, formând un precipitat.
Bazin de amestec. Se adaugã sulfat de aluminiu pentru a precipita argila si clor pentru a distruge bacteriile.
Bazin de sedimentare. Particulele de argilã se depun.
Filtrare. Apa este filtratã prin straturi de nisip fin.
...