INTRODUCERE
In evolutia sa istorica, omul a inventat si a folosit unelte din ce in ce mai perfectionate in scopul mariri fortei bratelor si deci a productivitati muncii.Treptele de dezvoltare si perfectionare a uneltelor au fost numeroase, dar s-au desfasurat intr-o perioada lunga de timp, energia musculara umana si animala ramanand multa vreme principala sursa de energie folosita. In acest proces de dezvoltare, descoperirea rotii a constituit un punct cardinal, care a creat posibilitatea folosirii unor resurse energetice naturale si a deschis drumul spre inventarea masinilor din ce in ce mai perfectionate.
In ultima vreme consumul de combustibil a capatat amploare, incat, pentru dezvoltarea in continuare a industriei si deci a civilizatiei umane, este necesara utilizarea unor surse de energie noi care sa satisfaca nevoia crescanda de energie.In acest sens, una din sursele oferite de natura este energia nucleara.
BOMBA CU NEUTRONI
(„arme cu radiatii intensificate”)
In cazul acestor bombe, dispozitivele explozive nucleare sunt proectate astfel incat o cantitate cat mai mare din energia eliberata prin reactiile nucleare sa fie degajata sub forma de radiatii penetrante (neutoni, gama ).O bomba cu neutroni nu este altceva dechit o forma modificta a bombei termonucleare (bomba fisiune-fuziune). Intr-o asemenea arma se utilizeaza energia degajata prin detonarea unei incarcaturi de material fisionabil (uraniu –235 sau plutoniu –239), adica o bomba atomica , pentru declansarea unei reactii explozive de fuziune intr-un amestec fuzionabil (izotopi grei ai hidrogenlui, deuteriului si tritiu , sau compus al deuteriului cu litiul –6).Neutronii produsi prin reactiile de fuziune interactioneaza cu un multiplicator de neutroni, cum ar fi un invelisi din fier sau beriliu.
Bombele cu neutroni determina efecte nimicitoare asupra fiintelor vii. Aceste efecte se datoreaza ciocnirilor neutronilor cnergetici cu protonii (nucleele atomilor cu hidrogen)din tesuturi. Au loc procese de ionizare ce rup cromozomii, produc umflarea celulelor, maresc permeabilitatea membranelor celulare si in final, distrug celule de ori ce fel.
URANIUL
Uraniul in natura
Uraniul si-a manifestat prezenta in unele minereuri mult inainte de a se cunoaste epocala sa destinatie. In secolul al XVI-lea la expluatarea zacamantului de argint de la Jachymov a fost depozitat un steril de culoare neagra, care stralucea noaptea intr-o lumina albastra-verzuie, provocand admiratia sau frica superstitioasa a oamenilor.Mineri se inbolnaveau frecvent de o boala grea, incurabila si necunoscuta pana atunci, care se stie astazi ca este boala actinica.
Uraniul este un element destul de raspindit in natura(mai raspandit decat aurul, argintul si platina), gasindu-se in numeroase roci, in apa marilor si oceanelor si chiar in organismele vii. Este adevarat ca uraniul este un element destul de dispersat, dar, cu toate acestea, se gasesc acumulari sub forma de mineralizati unde concentratia uraniului atinge valori destul de mari, chiar zeci de procemte. Valoarea medie a concentratiei uraniului in zacaminte aflate astazi in expluatare nu depaseste insa 1-2 zecimi de procente.
Rezervele de uraniu pe tot globul, calculate pe baza continutului mediu de 4 x 10-4 %, reprezinta 1,3 x 1014 tone, adica de 800 ori mai mari decit rezervele de aur si de 40 de ori decit cele de argint in scoarta pamintului. Uraniul este, de asemenea, mult mai raspindit decit mercurul, bismutul si cadmiul, utilizate in mod curent in tehnica.
Este evident ca cele 1,3 x 1014 t de uraniu aflate in scoarta pamintului nu pot fi extrase si valorificate in scopuri nucleare deci nu reprezinta rezervele reale. Rezervele considerate astazi valorificabile industrial sunt de 2-3 x 106 t, deci de cca o suta de milioane de ori mai mici. Datorita perfectioarii rapide a tehnologiilor de prelucrare a minereurilor, notiunea de rezerve valorificabile este foarte instabila nu numai in privinta materiilor prime uranifere, ci si in cazul multor altor substante minerale utile.
Astfel, in prezent, prin aplicarea procedeelor tehnologice la scara industriala se considera rationala prelucrarea unor minereuri de uraniu cu un continut de peste 0,1%. In multe tari se studiaza sustinut posibilitatile de valorificare a uraniului din substantele minerale cu un continut foarte redus de uraniu.
Este la ordinea zilei valorificarea uraniului din apa de mare, unde concentratia sa este de cca 4 x 106 g/l . In aceasta directie, in special in Japonia, s-au obtinut rezultate remarcabile chiar la scara semiindustriala. Astfel, rezervele valorificabile reale de uraniu pe pamint inca nu se cunosc astazi, insa se pot aprecia ca fiind mult mai mari decit rezervele oficial declarate.
Cele aproape 200 de minerale uranifere, care s-au format in...