Cadmiu
Cadmiul (Cd) a fost descoperit de catre chimistul german Strohmeyr în anul 1917 în timp ce prelucra unele minereuri de zinc. Spre surprinderea sa, a observat ca în loc sa rezulte solutii incolore, ca de obicei, solutiile respective aveau culoarea galbena. La inceput a crezut ca acestea sunt impurificate cu fier sau arsen, dar dupa verificarile de rigoare a constatat ca se afla in fata unui element nou. Separand oxidul elementului necunoscut, de oxidul de zinc, l-a supus reducerii cu carbune si a obtinut un nou metal, pe care l-a numit cadmiu, de la cuvantul grecesc Kadmeia, atribuit in vechime oxidului de zinc folosit in vopsitorie.
STARE NATURALA
Cadmiul face parte din grupa metalelor putin raspandite in natura. Acesta se gaseste numai sub forma de combinatii chimice, clarkul sau avand valoarea de 5*10-5 %. De regula el este prezent in minereurile de zinc, insotind in mod frecvent blenda si smithsonitul. Continutul de cadmiu din minereurile de zinc variaza in limite largi de la 0,02 la 2,5%. Principalele minerale de cadmiu sunt: greenochitul (sulfura de cadmiu - CdS) avand un continut de 77% cadmiu, otawitul (carbonatul de cadmiu - CdCO3) si monteponitul (oxidul de cadmiu - CdO).
OBTINERE
La prelucrarea minereurilor de zinc, cadmiu distila la o temperatura mai joasa (768 oC) decat zincul. Purificarea se face tot prin electroliza CdSO4 si, la o anumita tensiune si intensitate de curent, se poate separa de Zn.


PROPRIETATI FIZICE
Cadmiul este un metal alb-argintiu, stralucitor care cristalizeaza in sistem hexagonal compact fara a mai prezenta si alte forme alotropice.
In comparatie cu zincul, cadmiul este maleabil si ductil chiar si la temperatura obisnuita. Ca urmare, se poate prelucra prin deformare plastica (forjare, laminare si trefilare).



UTILIZARI
In aerul atmosferic, la temperatura ambianta, suprafata Cadmiului devine mata, deoarece se acopera cu un strat subtire si protector de CdO. Pe baza acestei proprietati, cantitati mari de Cd se utilizeaza,