Cobaltul II

Cobaltul face parte dintre metalele care desi sunt relativ putin raspandite in natura au un rol foarte important in tehnica. Importanta cobaltului se datoreaza in primul rand valorii sale, drept component al asa-numitelor aliaje dure: aliaje metaloceramice si aliaje de turnare de tipul stelitilor, cum si aliaje cu proprietati specifice deosebite, magnetice, refractare si antiacide.
Cobaltul se intalneste foarte rar in stare nativa; in majoritatea cazurilor se gaseste in natura sub forma unor combinatii chimice - mineralele: arseniuri (smaltina, skutterudit etc.), sulfuri (linneit, cobaltipirita etc.), cobaltina; efluorescente cobaltice etc. Aceste minerale se gasesc adeseori impreuna cu minereurile de argint; avand aceeasi culoare ele sunt greu de deosebit. La reducerea argintului are loc concomitent si reducerea cobaltului, astfel ca inainte nu se putea prin metode tehnice simple sa se separe aceste metale. In Evul Mediu acest fenomen era pus pe seama unor spirite supranaturale - “Kobold” - de unde si numele minereului, iar apoi si al metalului.
Cobaltul a fost obtinut pentru prima oara in 1735. Dificultatile care se ivesc la obtinerea cobaltului se datoresc faptului ca se gaseste de obicei in concentratii foarte mici in minereuri; oxidul de cobalt trebuie obtinut prin topire, urmand apoi sa se purifice, si sa se reduca oxidul pur cu carbune, hidrogen, oxid de carbon, aluminiu etc., sau sa se dizolve oxidul de cobalt in acid si sa se separe cobaltul prin electroliza. In laborator cobaltul se poatye obtine prin reducerea oxidului de cobalt sau clorurii de cobalt cu hidrogen la 250(C; prin descompunerea oxalatului in hidrogen sau prin precipitarea cobaltului din solutii apoase de saruri ale acizilor slabi cu magneziu metalic, zinc etc. Cobaltul tehnic se obtine de obicei in cuptoare electrice, prin reducerea oxidului de cobalt cu cocs sau cu carbune de lemn, in prezenta de carbonat de calciu care se adauga pentru