Controlul analitic al calitatii apei
În naturã nu existã apã purã; date fiind interactiunile cu mediul ea contine gaze, substante minerale si organice dizolvate în suspensie.
Chiar apa de ploaie, care ar trebui sã fie cea mai curatã apã naturalã (devenitã astfel printr-o distilare naturalã) poate prezenta dizolvate anumite impuritãti de tipul: CO2, NH3 sau chiar H2S, SO2- ca urmare a contactului prelungit cu aerul.
Apele mãrilor si oceanelor sunt puternic mineralizate. Mãrile interioare au concentratii în sãruri, fie mai mari (Marea Mediteranã), fie mai mici (Marea Neagrã- în special NaCl) comparativ cu apele oceanelor. În cazul Mãrii Moarte, concentratia de sãruri este atât de mare încât viata nu poate exista.
Sãrurile apei de mare contin 89% cloruri, 10% sulfati, 0,2% carbonati.

Metode de teren de determinare a calitatii apei marine

Masurarea nivelului apei de poluare se poate face prin diverse metode, dintre care putem identifica metodele calitative de analiza in teren, care se deosebesc net de metodele cantitative efectuate cu aparatura performanta in conditii de laborator, dar care ne pot da o evaluare grosiera, o imagine orientativa a calitatii apei marine, in momentul efectuarii analizei.
Autopoluarea este definita ca un fenomen natural si consta, cel mai frecvent, in distrugerea masiva a florei si faunei, mai ales dupa perioadele de inmultire intensiva, cunoscute sub denumirea de inflorire a apei.
Acest fenomen are loc anual, in apele Marii Negre si consta in cresterea continutului de substante organice in descompunere (mai ales primavara, odata cu cresterea temperaturii apei si a inceperii infloririlor algale amplificate de continutul crescut de nutrienti prezent in apa deversata de apele Dunarii in Marea Neagra si de apa provenita din diverse surse de poluare de pe uscat), care consuma o mare cantitate de oxigen necesar mentinerii echilibrului ecologic in mediul marin.

Factorii care duc la poluarea apei sunt variati si numerosi, totusi ei pot fi g