DESCOMPUNEREA TERMICA A HIDROCARBURILOR

Ca toate combinatiile organice, hidrocarburile sunt stabile numai la temperaturi relativ joase. Când sunt încalzite destul de sus, un timp destul de lung, ele se desfac în carbon si hidrogen. Se stie demult ca aceasta transformare nu se produce direct, ci printr-o serie de prefaceri intermediare, care dau nastere altor hidrocarburi, cu o stabilitate relativa mai mare la temperaturi înalte. Prin aceasta, descompunerea termica poate fi o sursa de noi hidrocarburi si ea sta la baza unor importante procedee tehnice. Desi reactiile chimice sunt de acelasi tip, se deosebesc de obicei, dupa temperatura la care are loc descompunerea unei hidrocarburi, reactii de cracare sau de rupere (sub 650°) si, reactii de piroliza (peste aceasta temperatura).
Reactiile de descompunere termica nu sunt niciodata simple, asa ca nu se obtine o singura hidrocarbura noua, ci se formeaza amestecuri mai mult sau mai putin complexe. Analiza acestor amestecuri este uneori grea. De aceea, nu se cunosc cu exactitate produsii de descompunere termica decât la hidrocarburile simple. O alta complicatie provine din faptul ca hidrocarburile noi formate pot suferi, la rândul lor, alte transformari dând nastere unor noi hidrocarburi, care bineînteles se gasesc amestecate cu produsii primari de descompunere. De aceea, în cercetarea reactiilor de descompunere termica, trebuie sa se faca deosebire între produsii primari, proveniti direct din hidrocarburile initiale, si produsii secundari, rezultati din descompunerea produsilor primari.
Descompunerea termica se poate studia fie printr-o metoda statica, încalzind la o anumita temperatura hidrocarbura închisa într-un recipient si analizând apoi produsii rezultati, fie printr-o metoda dinamica, trecând hidrocarbura printr-un tub încalzit la temperatura voita, asa încât actiunea caldurii sa se exercite un timp determinat, de obicei scurt, care depinde de viteza de trecere prin tub. Produsii de reactie sunt astfel scosi