Istoricul Borului


Borul impur a fost preparat pentru prima data in 1808, cam in acelasi timp de catre Gay-Lusac si Thenard in Franta si H. Davy in Anglia.
Dupa 50 de ani, Wahler si Cleire au preparat si au descries doua varietati de bor; una asemanatoare diamantului si alta avand proprietatile grafitului. In anul 1876 s-a demonstrate ca borul adamantin este de fapt o borura de aluminiu (B17Al), iar cel grafitoid o borocarbura de aluminiu (B48C2Al3). Dupa inca 16 ani (1892), prin reducerea cu magneziu anhidridei borice, Moissan obtine un produs mai pur.
Abia in anul 1929 Andrieux a pus la punct prepararea electrolitica a borului dintr-un amestec de anhidrida borica, magneziu si florura de magneziu, iar obtinerea borului cu o avansata puritate a fost realizata in ultimele decenii prin descoperirea clorurii de bor in arc voltaic sau prin cracarea unor borani.
Denumirea de bor provine de la cuvantul “borach” (borax), prin care


borax


alchimistii intelegeu diferite alcalii . Descoperirea in anul 1775 a acidului boric in soffionii din Toscana a adus Italiei, incepand din anul 1818, monopolul borului, care insa nu a fost de lunga durata, fiind treptat diminuat incepand cu anul 1850, odata cu descoperirea zacamintelor de borate din Turcia si Chile, iar mai tarziu si a unor importante acumulari din S.U.A.
Odata cu dezvoltarea industriei si agriculturii moderne interesul pentru bor a crescut, astfel din 1864, cand productia de bor a fost numai de 12 t, din cauza numeroaselor utilizari, productia a crescut vertiginous; in anul 1930 ea a fost de 180.000 t, iar in anul 1964 la un million de tone. In ultimii 15 ani, nivelul de crestere a consumului a fost de 5 – 7% pe an.






Proprietatile borului

Proprietatile fizice ale borului

Simbol chimic: B
Numar atomic: Z=5
Masa atomica: 10,81
Singurul element din grupa 13(IIIA), care poate fi situate intre nemetale si semimetale este borul, restul fiind metale. Element cu structura electronica 1s22s22p1, cu deficit de elec