Proteine sintetice

Una din cele mai promitatoare cai de combatere a flagelului foametei a aparut, ca si în alte cazuri, de - a lungul istoriei istoriei stintei, ca rezultat al unei întâmplari.Încercând sa aplice, la sfârsitul anilor ’50, un procedeu biologic de epurare a reziduurilor petroliere, inginerul francez Alfred Champonat a constatat ca acestea costituie un mediu extrem de adecvat pentru cresterea si înmultirea microorganismelor. Din deseurile poluante se puteau obtine, rapid si ieftin, proteine.
Ideea, ca orice idee noua, s-a impus la început cu oarecare greutate. Totusi, cercetarile efectuate în laborator dadeau rezulatate din ce în ce mai promitatoare.
Nu numai ca se obtineau, cu ajutorul diferitelor specii de microorganisme, fainuri proteice, în cadrul unor procese de mare viteza si randament, dar aceste fainuri au dat rezultate excelente în urma testarii pe animale. Astfel, încercarile efectuate pe pui de gaina si porci au aratat ca în comparatie cu martorii de control, furajate cu faina de soia, proteinele obtinute din petrol erau foarte bine asimilate si suportate. Mai mult chiar circa 90% dintre animalele de experienta au prezentat sporuri de greutate superioare celor realizate de martori.În urma acestor constatari s-a trecut la realizarea unor procese semiindustriale de obtinere a pre tioaselor furaje din petrol. În 1971 si 1972 au fost realizate, la Lorena, în sudul Frantei, si în locali-
tatea scotiana Granegermouth, primele instalatii cu o capacitate de productie mai importanta.
În prezent, asemenea procedee sunt aplicate în mai multe tari ale lumii. Care este însa calea de obtinere a proteinelor din petrol? S-au impus pâna în prezent doua procedee: Primul foloseste ca materie prima o fractiune de la distilarea la 300-380 C a titeiului, asa-numitul “petrol greu”, care contine parafine normale, neramificate, cu un numar de 15-30 atomi de carbon în molecula. Petrolul, în amestec cu apa, saruri minerale, amoniac si specia cea