ARGUMENT

Rentabilitatea in sectorul avicol depinde de posibilitatile de realizare a unei productii mari de carne si oua cu un minimum de cheltuieli. Pentru traducerea in fapt a acestui deziderat, stiinta si practica avicola au recurs in cresterea si intretinerea pasarilor productive, la metode mai intai semiindustriale, apoi industriale. Aceste metode au ca obiectiv ridicarea potentialului productiv al organismului pasarilor in vederea obtinerii in minimum de timp, a unor produse alimentare cu valoare nutritiva ridicata prin transformarea si folosirea la maximum de catre organismul pasarii, a principiilor nutritivi din nutreturi.
La pasari, metabolismul atinge intensitatea cea mai mare din scara animala. In conditiile solicitarii maxime a organismului lor ca consecinta a metodelor moderne, se impune necesitatea de a cunoaste exact cerintele pasarilor in diferite etape de dezvoltare si de productie in raport cu ritmul de crestere si de ouat.
Cunoasterea precisa a acestor cerinte si respectarea lor intocmai, in cadrul metodelor de crestere si intretinere pot garanta organismului, paralel cu ritmul marit de crestere sau de ouat, mentinerea capacitatii lui normale de raspuns la orice stimul sau interventie a factorilor negativi din mediul extern. Mentinerea capacitatii de reactivitate si rezistenta presupune posibilitati de pastrare a unor constante fiziologice si imunologice la valori pe care stiinta si practica le-a stabilit ca normale pentru diferite specii de pasari, rase, varietati sau linii.
In scopul cunoasterii cerintelor organismului la pasari de diferite rase de mare productie, in ultimul deceniu s-au facut numeroase cercetari stiintifice ale caror rezultate s-au verificat in practica aviculturii intensive, acestea avand o valoare de necontestat. S-au facut progrese mari in obtinerea prin selectie de linii si varietati, in cadrul unor rase specializate fie pentru reproductie, fie pentru productia de carne, fie pentru productia de oua; s-a obtinut o eficie