AVARUL
Comentariu literar

Pornind de la premisa ca o comedie trebuie si sa satirizeze, dar si sa îndrepte defectele criticare, piesele lui Moliere vor pleda pentru o atitudine morala umanista. Scriitorul îsi va alege din inepuizabila natura umana viciile eterne: avaritia, înfumurarea, gelozia, ignoranta, ipohondria si ipocrizia. De la farsa si pictura de moravuri din Pretioasele ridicole la comedia fina din Tartuffe si Mizantropul, Moliere îsi fundamenteaza si o doctrina literara, al carei principiu de baza este acela de a satisface gustul publicului, principiu pe care clasicismul francez îl preia din Arta poetica a lui Horatius. În baza acestei convingeri, universul comediilor lui Moliere se articuleaza pe o tematica diversa si pe o tipologie larga, de la nobili sau burghezi la tarani, de la medici la pseudosavanti, de la risipitori la avari.
În legatura cu aceasta ultima opozitie, Eugen Lovinescu se întreba retoric de ce „în literatura, ca si în viata, avarul este privit cu maxima exigenta, desi chinuindu-si familia, avarul n-o ruineaza, ci, dimpotriva, pe cai aspre si dureroase, îi prepara un viitor mai bun", în vreme ce risipitorul se bucura de o mare toleranta si uneori de simpatia celor din jur. Criticul conchide însa ca risipa este asociata cu generozitatea si altruismul, pe când avaritia poate însemna o forma de egoism. Poate ca acesta este si motivul pentru care tipologia avarului a interesat literatura tuturor epocilor, de la antichitatea latina pâna la epoca moderna.
Avarul lui Moliere îsi are radacinile în comedia antica a autorului latin Plautus, Ulcica, în care eroul, desi descopera o comoara care îl face bogat, continua sa traiasca în lipsuri, cu teama dezumanizanta ca ar putea fi pradat. Euclio, ca expresie a unui viciu general uman, se regaseste în Harpagon, personajul lui Moliere, care, prin renumele autorului sau, a devenit punctul de referinta al acestei tipologii revendicate de clasicism.
Subiectul, ca al oricarei comedii,