BIOSECURITATEA FERMELOR

Timp de peste patru decenii crescatorii de animale au fost obisnuiti cu ideea ca prevenirea bolilor transmisibile la animale reprezinta obligatia serviciului veterinar de stat, care trebuie sa efectueze vaccinarile si tratamentele preventive obligatorii, sa planifice dezinfectiile, dezinsectiile si deratizarile si sa impuna restrictiile de circulatie necesare, în raport cu situatia epizootica. Trecerea la economia de piata, privatizarea unitatilor zootehnice si de industrie alimentara, pe de o parte si liberalizarea practicii medicale veterinare, pe de alta parte, în perspectiva aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana, au produs schimbari importante în strategia si tactica prevenirii si combaterii bolilor la animale, însotite de un transfer de raspundere dinspre stat spre fermieri, care sunt nu numai interesati economic sa creasca animale sanatoase si sa produca alimente lipsite de risc infectios, dar sunt si raspunzatori legal de managementul sanatatii animalelor si de protectia sanatatii publice. Pe de alta parte, îmbunatatirea relatiilor dintre state a condus la eliminarea într-un timp relativ scurt a numeroase bariere de ordin tehnic si birocratic, ceea ce a permis accentuarea schimbului economic si a circulatiei animalelor si a produselor de origine animala, în contextul globalizarii economiei la nivel mondial. Circulatia mai larga a animalelor si a produselor favorizeaza si circulatia rapida a agentilor patogeni. În acelasi timp, restrângerea profilaxiei specifice si mai ales eliminarea unor vaccinari preventive, care înainte erau obligatorii, acordarea unei libertati mai mari fermierilor în ce priveste managementul zootehnic si veterinar au dus la cresterea riscului de aparitie a unor boli extrem de pagubitoare pentru fermieri si pentru economia nationala. Asa se explica, de exemplu, aparitia tot mai frecventa a pestei porcine clasice în cele 12 judete din partea de vest a tarii în care, începând cu anul 2002, a fost interzisa v