Dezvoltarea istorica a cunostintelor
despre alimentatie


Studiul alimentatiei umane a intrat târziu în domeniul preocuparilor stiintifice, desi înca din cele mai vechi timpuri s-au facut diverse legaturi între alimentatie si patologie. Astfel, Hipocrate stabileste cu 500 de ani î.e.n. ca alimentatia are un rol deosebit în prevenirea si tratamentul bolilor, combatând vechile doctrine provenite din Egipt si promovate de adeptii lui Pitagora, ca hrana “este sursa tuturor relelor”. “Daca reusim – spunea Hipocrate – sa gasim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentatie si exercitiile fizice, astfel încât sa nu fie nici mai mult nici mai putin, am reusit sa descoperim mijlocul de întretinere a sanatatii”.
Se exprima astfel clar, cu 2500 de ani în urma, principiile de baza ale alimentatiei rationale promovate de nutritia contemporana. Tot Hipocrate este cel care considera ca indicatiile alimentare trebuie sa tina seama de traditiile alimentare ale unui popor si ca “o schimbare de alimentatie este mai daunatoare pentru individ decât mentinerea alimentatiei vechi obisnuite”.
Totusi pâna la sfârsitul secolului al XVIII-lea orice idee despre alimentatie nu avea un suport realmente stiintific. Faptul ca hrana constituie sursa de energie prin care organismul face fata nevoilor vitale este un adevar care se pune în discutie de abia la sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea, paralel cu întelegerea procesului de “ardere interna” sugerat de descoperirile lui Lavoisier. Progresele mari ale chimiei din secolul al XIX-lea aduc dupa sine si dezvoltarea chimiei alimentare. Apar clasificarile alimentelor, notiuni despre compozitia lor în proteine, glucide, lipide, saruri minerale si apa; se urmaresc transformarile lor în organism. Se clarifica unele probleme legate de notiuni ca: modificari energetice, caldura specifica, calorii, bilant azotat etc.



1
Începând cu secolul al