Realizarea si mentinerea solidaritatii si stabilitatii familiale au loc în mod diferit. Unele familii nu reusesc sa stabileasca relatii de solidaritate, altele nu-si pot mentine solidaritatea realizata, iar altele realizeaza solidaritatea si o mentin. În primele doua situatii, sansele de disolutie a familiei sunt mari. Instabilitatea si disolutia familiei sunt, în acelasi timp, probleme individuale si sociale atât la nivelul conditionarilor lor, cât si la nivelul efectelor pe care le au.
În societatile europene, datele statistice arata ca familia este în prezent mai putin stabila decât era cu câteva decenii în urma, a crescut rata divortialitatii si a scazut durata medie de convietuire a unui cuplu, astfel, familia a intrat într-o lunga perioada de criza.


Etapele disolutiei casatoriei

Starile conflictuale si eroziunea
Acestea pot aparea mai devreme sau mai târziu având efecte de disolutie si eroziune a vietii conjugale prin manifestarea satisfactiei fata de convietuirea în cuplu. Femeile invoca: alcoolismul sotilor, agresivitatea fizica, lipsa de comunicare. Barbatii invoca: lipsa de afectiune si întelegere, agresivitatea verbala si infidelitatea.
Încetarea relatiilor sexuale
Este o urmare fireasca a starilor conflictuale si o cale spre separare sau divort. Toate cazurile de separare duc la divort.
Disolutia legala
Este forma definitiva a ruperii relatiei conjugale, consfintirea juridica a acestei stari de fapt.


Evolutia divortialitatii în Europa si în România

În Europa rata divortialitatii s-a dublat sau chiar s-a triplat în ultimii 30 de ani (Danemarca, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Elvetia, Olanda, Ungaria, Rusia, Polonia). În tarile în care familia a suportat cele mai profunde transformari: atitudinea fata de casatorie, comportamentul nuptial, fertilitatea, situatia femeii în familie si în societate, divortialitatea înregistreaza cele mai ridicate niveluri. Din anul 1950 pâna în 1995 s-a înregistrat o reducere a duratei medii a casatoriei în