Impresionismul si expresionismul muzical



Dezvoltarea artelor in Franta celei de-a doua jumatati a seco-lului al XIX-lea se desfasoara sub semnul profundelor prefaceri sociale, politice si culturale declansate de revolutiile de la 1848, care au generat reactii si pasiuni, avanturi si sperante. Notiunile de libertate si progres capata acum sensuri noi. Astfel, unitatea artei romantice incepe sa fie zdruncinata, realismul, bazat pe directa legatura cu viata, se impune treptat ca directie fundamentala, aducand o noua estetica, cu idei propri, particulare, cu modalitati si mijloace de expresie specifice. Declinul romantismul va duce la conturarea unor estetici de specificitate nationala la care au aderat un numar mare de artisti, din toate generatiile. Tot mai multe voci autoritare se ridica impotriva platitudinii si a lipsei de intelegere pentru frumosul autentic, impotriva artei suprasaturate de abuzuri, canoane si legi academice.

Aparitia impresionismului in muzica franceza este strans legata de miscarea similara din pictura si cea simbolista din literatura. Inceputul prefacerilor au fost pentru prima data observate in pictura, unde primele semne ale innoirii apar mai devreme, in jurul anului 1830, cand Delacroix picta Libertate pe baricade, iar Gericault, abatan-du-se de la stilul academic, facea loc unor elemente noi, apropiind artele plastice de straturile si mediile sociale. De noile directii si tendinte ale picturii si literaturii franceze de la sfarsitul secolului al XIX-lea nu au fost straini nici muzicienii. Aici, lupta se dadea, in principal, impotriva influentei covarsitoare a wagnerismului.

Contactul cu pictura impresionista si poezia simbolista, triumful senzatiei, cultul faptului material si al notatiei rapide a impresiei si miscarii fugitive, libertatea in creatie, culoarea sonora noua, ineditul miscarilor cromatice pe o ritmica dedusa din ritmul atmosferei si al universului vor exercita o puternica influenta asupra muzicienilor, conducand la o ad