INSIGNELE DIN AERONAUTICA MILITARA ROMANA
In anul 1910, avocatul Mihail Cerchez a infiintat la Chitila, langa Bucuresti, prima scoala de pilotaj din Romania. Scoala era un un adevarat complex aeronautic, dupa modelul celor vizitate in Franta de Mihail Cerchez in anul 1910. Raspunzand solicitarilor acestuia (raport nr. 02327 din 11 iunie 1910), Ministerul de Razboi a detasat la scoala de pilotaj de la Chitila (in aprilie 1911) sase ofiteri romani din diverse arme (geniu, cavalerie etc.). Acestia si-au pastrat pe toata perioada scolarizarii uniforma si insemnele armei din care proveneau. Nici macar pentru ofiterii cavaleristi nu s-a aprobat renuntarea la pintenii de la picioare, desi acestia ii incomodau vadit la urcarea in avion si in timpul zborului. Acelasi lucru s-a intamplat si cu ofiterii romani detasati la scoala printului George Valentin Bibescu, scoala Ligii Nationale Aeriene si Scoala Militara de Zbor de la Cotroceni. In anul 1912, Directia a IV-a Geniu a emis un ordin prin care s-a stabilit ca odata cu brevetarea pilotilor si observatorilor, acestia au dreptul sa poarte ca semn distinctiv doua mici avioane cusute pe gulerul tunicii (Directia a IV-a Geniu, dosar 474, p. 1090).La 1 aprilie 1913, Parlamentul Romaniei a aprobat legea privind organizarea aeronauticii militare. Devenind arma de sine statatoare, aviatia nu a primit o uniforma specifica si insemnele care sa o particularizeze. Abia dupa 1914, la izbucnirea primului razboi mondial, a aparut insemnul specific aviatiei. Astfel, din 1912 pilotii si observatorii romani, ofiteri sau subofiteri, au purtat la gulerul tunicii un avion Bleriot in miniatura, din metal argintat. Acest insemn a fost considerat prima insigna de pilot militar roman.



Dupa moartea regelui Carol I (in anul 1914), pe tronul Romaniei a urcat nepotul acestuia, printul Ferdinand I. Noul rege a aprobat la 1 iulie 1915 insemnele din Aeronautica Militara Romana (Decret regal nr. 1935 din 6 iunie 1931, publicat in Monitorul Oficial nr.