Ioan Barbu - Etapele creatiei poetice

Fenomenul artistic barbian s-a nascut în punctul de interferenta al Poeziei cu Matematica, de aceea poezia lui este cu mult deosebita de cea a lui Arghezi si Blaga, întrucât gradul ei de dificultate e mai mare. Mai exact spus, întelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie sa fie poezia e mai aproape de conceptia unor poeti moderni si singulari ca Mallarmé sau Valéry, decât de conceptia mai generala, impusa de romantism. Apoi nu trebuie uitat ca poetul a fost debutat de un matematician si ca modul lui de a gândi în spiritul abstract al matematicii s-a impus si în planul reprezentarilor poetice. Barbu însusi afirma: ”Ca si în geometrie, înteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, asa ca, ramânând poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei.”
Într-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creatia lui Ion Barbu era împartita în patru etape: parnasiana, antonpanesca, expresionista si saradista. În studiul din 1935, Introducere în poezia lui Ion Barbu, Tudor Vianu propune trei etape: parnasiana, baladic - orientala si ermetica . Aceasta din urma împartire a devenit clasica.
A.) Prima etapa este cea “parnasiana”, a versurilor publicate între 1919 - 1920 în “Sburatorul”. Printre ele amintim: Lava, Muntii, Copacul, Banchizele, Pentru Marile Elensenii, Panteism, Arca, Pytagora, Râul, Umanizare s. a.
Scurte si riguroase ca forma - câteva sunt sonete -, poeziile propun un univers tematic restrâns. Barbu descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului si ale florei , evoca zeitati mitologice sau surprinde procese de constiinta, cum ar fi solemnul legamânt al lepadarii de pacatul contemplatiei abstracte în favoarea vointei de a trai cu frenezie, într-o totala consonanta cu ritmurile vii ale naturii. Evitând poezia - confesiune, exprimarea directa a nazuintelor sufletului sau, I. Barbu le transfera unor elemente