CADRU TEORETIC

Descrierea fenomenului de leadership

Problematica leadershipului (a fenomenului conducerii) a exercitat înca din cele mai vechi timpuri o mare atractie atât pentru teoreticieni cât si pentru practicieni din cele mai diverse domenii (sociologie, politologie,filosofie, psihologie, managmentul organizational, etc.). Liderul este definit, în general, ca un individ sau persoana din grup caruia I s-a dat sarcina de a directiona si coordona activitatile de grup, sau care, în absenta unui lider desemnat, are cea mai mare responsabilitate pentru realizarea acestor functii în grup (Fiedler, 1967). Fenomenul conducerii (leadership) nu reprezinta altceva decât maniera sau modul în care sunt realizate aceste responsabilitati asumate liderului. Fenomenul conducerii se concretizeaza cel mai adesea fie în îndeplinirea unei sarcini, fie în realizarea unui comportament care va permite mentinerea coeziunii grupului.
Teorii implicite despre leadership au existat din cele mai vechi timpuri sub forma diferitelor sfaturi si prescriptii bazate pe experienta si transmise de la o generatie la alta sau de la mentor la discipol. Cu timpul, aceste intuitii s-au structurat, dând nastere astazi la o serie de structurate si validate de date empirice. În continuare, voi face o scurta incursiune în aceste teorii.
În 1906, Karl Marx afirma ca a deveni lider nu înseamna nimic mai mult decât a fi omul potrivit la locul potrivit. În Anglia însa, liderul era privit ca “un mare om”, nascut pentru a conduce (Carlyle, 1907). Teoriile ulterioare elaborate de psihologi, având la baza dovezi empirice, pot fi grupate în doua mari categorii: a. teorii ale fenomenului subordonarii (caracterisiticile liderului sau subordonatului); si b. teorii ale dinamicii leadershipului. Din prima categorie fac parte: 1. Teoria trasaturilor; 2. Teoriile comportamentale; 3. Teoriile contingentei; 4. Teoria modalitatii si a scopului; 5. Teoria deciziilor normative si 6. Teoria comportamentala modificat