Produsul traditional românesc la rascruce de drumuri


Societatea moderna nu mai are timp nici pentru ritualuri, nici pentru ritmuri; omul modern îsi serveste masa în mare graba la fast food-ul aflat în imediata apropiere a locului de munca, înconjurat, dar nu împreuna cu colegii sai. Omul modern este lipsit de timp caci, pentru a se bucura de consideratia aproapelui sau, se cuvine sa fie grabit, preocupat si coplesit de numarul problemelor sale.
În trecut, în România traditionala, ritualul luarii mesei era unanim acceptat si, de la vladica la opinca, era consemnat în ritmul firesc al vietii familiale Astazi, din graba, preocupare si coplesire laudarosita, dezlocuim cele trei mese cu rapidele rontaieli si ciuguleli, cu consecinte nu tocmai bune asupra starii de sanatate.
Deopotriva, atât românul marilor aglomeratii urbane, cât si cel al spatiului rural, nu mai au timp nici macar pentru una din cele trei mese; ei consuma produse cu etichete frumos colorate si codificate, caci nu stiu cum altfel s-ar putea vorbi despre: emulsificatori, agenti de sapiditate, excipienti, coloranti, stabilizatori, o gramada de E-uri si o alta gramada de acizi mentionati pe eticheta ambalajului.
În realitate, indiferent daca mediul de referinta este urban sau rural, trebuie sa recunoastem ca nici macar nu stim cu ce ne hranim: alimentul, pufos, crocant sau lichid a devenit un bun cu o istorie cunoscuta doar dupa reclama TV si brand.
Semipreparatele, alimentele congelate, plicurile cu alimente deshidratat-atomizate (cu best-seller-urile de tipul doua într-una sau trei într-una) de care se bucura românul, fructele apetisante îmbibate cu pesticide si fertilizatori, unse cu silicon si insipide, vinurile tratate cu sulf, îndoite cu apa si îndulcite cu zahar sau carnea fara gust, culoare si fermitate s.a. l-au determinat deja pe consumatorul european sa-si schimbe preferintele. Alternativa si optiunea acestuia este produsul cu obtinere, procesare si valorificare controlate, pentru ca acestor