PSIHOLOGIA MARTORULUI SI A MARTURIEI JUDICIARE




“Peste tot unde intervine factorul uman si acest domeniu nu e deloc restrans – are si psihologia un cuvant de spus” afirma la un moment dat Alexandru Rosca. Si procesul juridic este un asemenea domeniu in care sunt implicati oameni ale caror interese sunt divergente, existand totusi o axa de convergenta care intruneste personajele din scena judiciara: aflarea adevarului. Aflarea adevarului este conditionata, printre altele si de cunoasterea structurii psihice a acestor personaje: infractor, victima, martor, anchetator, avocat si judecator.
In cele mai multe cazuri infractorul nu-si recunoaste fapta, facand tot ce-i sta in putinta spre a o nega si spre a face sa dispara urmele ei.
Ca atare, pentru dovedirea unei infractiuni si implicit pentru pedepsirea faptuitorului este nevoie de studierea probelor existente despre acel eveniment judiciar obiectiv. Probele directe ale infractiunii sunt urmele materiale ale acesteia, adica obiectele cu care s-a realizat infractiunea: arme, urme, pete, etc. care trebuiesc completate cu probele indirecte, adica marturiile depuse de anumite persoane care au participat indirect la infractiune: martorii.
Ca si persoane fizice, martorii pot fi impartiti in doua categorii: martori de buna credinta si martori de rea credinta. Cei de rea credinta sunt aceia care sunt hotarati sa depuna marturii false, fie din interese materiale – fiind mituiti de infractor, fie din interese spirituale – fiind prieteni cu infractorul sau dusmani ai victimei.
Orice marturie are dublu aspect: subiectiv si obiectiv. Intotdeauna exista o anumita directie a cercetarii fenomenelor psihologice ce insotesc formarea marturiei judiciare, avandu-se in vedere anumite atribute cu privire la marturie si la martori, deoarece chiar si marturia de buna credinta poate fi pandita de falsitate si de un anumit relativism din cauza unor defectiuni senzoriale.
Procesele psihice implicate in dobandirea informatiei