SEFUL STATULUI

Alaturi de Parlament, de Guvern si de instanta judecatoreasca suprema, seful statului ocupa un loc dintre cele mai importante în organizarea statala.
Evolutia istorica a institutiei sefului statului în România
în România, institutia sefului statului a cunoscut reglementari diferite, în raport de schimbarile intervenite în viata social-politîca a tarii.
Initial, seful stalului în România a fost monarhul.Desi numai Constitutia din 1938 prevede în mod expres ca „Regele este capul statului", din analiza dispozitiilor constitutiilor anterioare se poate constata ca regele exercita atributiile specifice unui sef de stat.
Astfei, potrivit prevederilor constitutiilor din 1864, 1866 si 1923, puterea legislativa era exercitata de catre rege si reprezentanta nationala.
Puterea executiva era încredintata monarhului.Regele avea în mod exclusiv dreptul de a numi si revoca pe ministri, de a numi sau confirma în functiile publice, de a sanctiona si promulga legile, putând sa refuze sanctionarea acestora, de a acorda amnistia în materie politica, de a ierta sau micsora pedepsele în materie criminala, de a conferi gradele militare, decoratiile române, putea sa bata moneda, sa încheie tratate internationale, sa dizolve adunarile etc,
Chiar si în conditiile când presedintele Consiliului de Ministri era învestit cu puteri depline în conducerea statului român, în perioada 1940-1944, regele a continuat sa detina o serie de prerogative specifice functiei de sef al statului.
Astfel, regele era declarat capul ostirii, avea dreptul de a bate moneda, conferea decoratiile române, primea si acredita pe ambasadorii si ministrii plenipotentiari, numea pe primul-ministru, învestit cu depline puteri, avea dreptul de amnistie si gratiere.
Toate celelalte puteri ale statului erau încredintate presedintelui Consiliului de Ministri, fapt care atesta diminuarea substantiala a prerogativelor monarhului si,