SIGILIUL

Sigilografia studiaza principalul mijloc de validare a documentelor – sigiliul. Prin sigiliu se defineste amprenta ramasa pe documente in ceara, fum sau tus in urma aplicarii matricei sigilare (obiect din material dur care avand gravate insemnele caracteristice posesorului, serveste la realizarea amprentei sigilare). Sigiliile sunt considerate foarte importante izvoare care au conservat si transmis generatiilor noi simboluri folosite de inaintasi. In Tara Romaneasca sigiliile au aparut odata cu emiterea primelor documente, si au apartinut intai autoritatii supreme, apoi si demnitarilor laici si clerici.
Sigiliul – reprezenta garantia cea mai sigura a autenticitatii actelor ;
reprezenta un mod de a asigura secretul corespondentei ;
reprezenta dovada aprobarii, consimtirii la emiterea actului a celui a carui emblema si nume il poarta.
Desi dreptul de sigiliu era general, principalii detinatori erau domnitorii, voievozii, principii, demnitarii laici si clerici.
Sigiliul are doua parti :I.emblema ;
II. legenda, textul scris pe margine.
Sigilografia claseaza sigiliile dupa tipul reprezentat din emblema, limba in care sunt scrise legendele, forma, marimea, modul de confectionare si conservare a sigiliilor.In evul mediu au existat trei provincii cu o populatie de aceeasi origine, limba, obiceiuri, dar cu o organizare politica diferita (diferita in privinta stemei si a sigiliilor).

I.EMBLEMA

TARA ROMANEASCA

Aici sigiliile au cunoscut din punct de vedere al emblemei urmatoarele tipuri :
a)Tipul heraldic caracterizat prin existenta scutului cu mobilele respective sau simbolurile specifice acestuia care s-au desprins din scut si s-au asezat in campul sigilar. Ele