SIGMUND FREUD
PSIHOPATOLOGIA VIETII COTIDIENE




In urma unui articol publicat de Freud in anul 1898, intitulat ,,Despre mecanismul psihic al tendintei de uitare”, el a ajuns la concluzia ca acest accident atat de comun si fara mare importanta practica si care consta in rateurile unei functii psihice - reproducerea mnezica -, admite o explicatie care depaseste cu mult semnificatia uzuala acordata in general fenomenului ,,uitarii”.
Ceea ce l-a determinat pe Freud sa se ocupe mai indeaproape de fenomenul uitarii pasagere a numelor proprii a fost observarea anumitor detalii care uneori lipsesc, dar alteori se manifesta cu suficienta pregnanta. In astfel de cazuri este vorba nu numai de uitare, ci si de false amintiri. Acela care incearca sa-si aminteasca un nume care ii scapa, regaseste in constiinta sa alt nume, nume de substitutie, pe care de indata le recunoaste ca fiind incorecte, insa care nu inceteaza de a i se prezenta cu indaratnicie. S-ar zice ca procesul care trebuie sa duca la reproducerea numelui cautat a suferit o deplasare, s-a angajat pe o cale gresita.
In exemplul asupra caruia s-a indreptat analiza sa in 1898, numele pe care se chinuia sa si-l aminteasca era acela al mesterului caruia domnul din Orvieto ii datoreaza magnificele fresce care zugravesc ,,Judecata de apoi’’. In locul numelui cautat - Signorelli - alte doua nume de pictori - Botticelli si Boltraffio -, se impusesera atentiei sale, insa imediat a ajuns la concluzia ca nu era ceea ce cauta. Cand cineva de langa el a rostit numele corect, l-a recunoscut de indata.
Freud a tras concluzia ca, conditiile necesare spre a se produce uitarea unui nume insotita de falsa recunoastere sunt urmatoarele:
o anumita tendinta de uitare a acestui nume;
un proces de inabusire care sa aiba loc cu putin mai inainte;
posibilitatea stabilirii unei asociatii exterioare intre numele respectiv si elementul inabusit.
O alta chestiune, mult mai importanta, este aceea de a sti daca o asociatie exterioara de acest