Sport si cultura

Componenta esentiala a vietii, miscarea si, derivat din aceasta, exercitiul fizic se constitue intr-un adevarat izvor de sanatate, practicarea lor recomandindu-se din frageda copilarie pina la adinci batrineti.

Realizata initial in cadrul familiei, sub supravegherea parintilor, apoi la nivelul scolii, in lectiile de educatie fizica sau in activitatile sportive extrascolare, pregatirea fizica a persoanelor este strins corelata cu cea intelectuala, eficienta procesului de instruire fiind conditionata de alternarea judicioasa a orelor de intensa solicitare intelectuala cu cele practice, sub forma exercitiului fizic.

Efectele binefacatoare ale miscarii asupra starii de sanatate sunt binecunoscute, desi nu totdeauna se manifesta consecventa in practicarea exercitiilor fizice corespunzator categoriei de virsta, sexului si nivelului de pregatire fizica generala.

Sigur ca e destul de greu sa distingi momentul trecerii de la sport ca "fapt impulsiv" la sport ca "valoare culturala". Integrarea se petrece atunci cind exercitiul sportiv se efecueaza cu constiinta exacta a semnificatiei educative si a treptelor ierarhiei valorice. Astfel, sportul devine "proiect uman realizat"! Sportivul se straduieste sa creasca, sa se dezvolte ca persoana, sa-si creeze un stil de viata. In cursul acestui proces de creatie sui-generis sportul face accesibila mobilizarea acelor elemente pe care alte manifestari culturale poate ca nu le impartasesc. Sportul permite omului sa descopere si sa dezvolte resorturi de ordin cultural care zac in el insusi.
Sportul este cultura – sustine filosoful francez Bernard Jeu – in masura in care performanta sportivului este creatie. Fireste ca pina la un punct cele doua acceptiuni intra in contradictie. Necesitatea istorica supunind sportul la constringeri exterioare, actul atletic pare a nu se mai impaca prea bine cu libertatea de creatie.In schimb, e sigur ca imaginea sportivului care inflacareaza inima publicului este