Strategia de securitate nationala a României

Dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, în zona Marii Negre a aparut un numar mare de state care, pe un fundament teritorial sau etnic, au reactualizat o serie de conflicte înghetate, ramase înca fara o rezolvare convenabila (Transnistria, Cecenia, Abhazia, Nagorno-Karabah etc.). Regiunea a fost, în istoria moderna (si nu numai), o sursa de insecuritate (exceptând perioada Razboiului Rece). Zona Marii Negre este considerata o veritabila poarta a migratiei lumii arabe catre Europa si chiar a elementelor teroriste în ultima instanta. Conflictele de intensitate redusa, mafia, organizatiile criminale sau traficul ilegal cu arme sunt surse importante pentru instabilitatea regionala. Aparitia statelor independente a adus în prim-plan problema tranzitiei catre democratie. Promovarea legitimitatii politice, eradicarea coruptiei si problemele legate de activitatile structurilor de tip mafiot, ca importanti flageli ai tranzitiei, constituie noi riscuri la adresa securitatii regionale. Se fac, tot mai des, simtite tensiunile acumulate de conflictele înghetate.
Pâna în prezent, Uniunea Europeana a manifestat, inexplicabil, o implicare diferentiata pentru regiunea Marii Negre, având în vedere potentialele riscuri pentru securitatea europeana. Noua extindere a Aliantei Nord-Atlantice, prin aderarea României si a Bulgariei, implica, în aceasta zona, o noua harta geopolitica.

Introducere
Legea româna care instituie obligativitatea elaborarii Strategiei de securitate nationala a Românei defineste prezenta reglementare ca fiind "documentul de baza care fundamenteaza planificarea apararii la nivel national", strategia constituind astfel expresia politica de referinta a atributelor fundamentale ale statului român în acest domeniu.
Pentru a fundamenta în mod unitar si coerent actiunile sectoriale si reglementarile specifice ale institutiilor statului de drept si factorilor constitutionali de putere care au responsabilitati în realizarea,