Vârstele omenirii

Omenirea a avut mai multe vârste, carora li s-a dat numele diferitelor metale. De obicei se numara patru vârste.
Cea dintâi a fost vârsta de aur. Omul pazea, în aceasta vârsta – ne spune poetul Ovidiu - dreptatea si buna credinta, fara sa aiba trebuinta de legi si de judecatori. Nu se stia pe atunci nici de pedeapsa, nici de frica de pedeapsa. Legile nu erau scrise, ca astazi, pe table de arama, iar oamenii nu tremurau în fata judecatorilor. Oamenii traiau în pace fara sa aiba, trebuinta de acestia. Toporul înca nu taiase bradul din munti spre a-l trimite pe câmpia lucie a marii sa cutreiere astfel, sub forma de corabie, o lume straina. Oamenii nu-si cunosteau decât tara lor; nu erau pe vremea aceea, cetati împrejmuite cu santuri. Nu auzeai nici trâmbiti, nici trompete de razboi. Nu vedeai nici coifuri nici sabii, iar popoarele traiau fara ostiri, în liniste si pace. Chiar pamântul, neatins nici de grebla, nici de plug, dadea de buna voie toate roadele. Multumiti de hrana ce o producea de la sine pamântul, oamenii culegeau poame, si coarne si fragi de munte, si mure de pe maracini spinosi si ghinda ce cadea din copacul consacrat lui Iupiter. Era o primavara vesnica si adierea cea dulce a zefirului mângâia lin florile nascute, fara sa fi fost semanate. Pamântul, ca sa rodeasca, n-avea nevoie de munca agricultorului si câmpiile, fara sa fi fost lasate ogor, încarunteau de spice bogate. Curgeau fluvii de lapte, fluvii de nectar iar mierea cea balaie picura din tulpina stejarului verde.
Dupa ce Saturn a fost aruncat în negrul Tartar, lumea a trecut sub domnia lui Iupiter. Atunci începe vârsta de argint, mai rea decât vârsta de aur, dar mai buna decât cea de arama. Iupiter a mai scurtat din primavara cea lunga si a împartit anul în patru anotimpuri:în iarna, în vara, în toamna cea schimbatoare si în primavara cea scurta.
Pentru întâia data s-a aprins vazduhul de o caldura înabusitoare, pentru întâia data, atunci, apa înghetata de vâ