Aproape 85 milioane de tone anual de zahãr cristalizat se produc in prezent pe glob. Aceasta cantitate , raportatã la cele peste 4 miliarde de locuitori ai planetei , aratã cã pentru fiecare om se produce in jur de 20 kilograme . Aceastã cantitate nu ar fi asa de micã , numai cã in unele tãri consumul de zahãr pe cap de locuitor trece de 60 kg pe an , in timp ce in altele consumul este aproape neglijabil. Iar dacã facem comparatie intre consumul de zahãr al orãsanului si consumul de zahãr al populatiei rurale, constatãm cã in multe zone pe glob sunt populatii care arareori ajung sã guste din dulceata zahãrului. Dar omul nu poate trãi farã zahãr indiferent cã acesta este zaharozã, adicã zahãrul obisnuit, sau alt zahãr mai simplu cum ar fi glucoza sau fructoza. Gustul si nevoia omului pentru alimente dulci au crescut cu timpul si necesitatea extragerii din plante a zahãrului cristalizat devenea tot mai necesarã. Prima plantã care a furnizat omului materia primã pentru zahãrul cristalizat a fost trestia de zahãr, din care, cu mai bine de 1800 de ani in urmã, s-a putut obtine de cãtre populatii de pe teritoriul Indiei o substantã dulce, pe jumãtate întãritã, de culoare brunã . Si astfel apare in scurt timp zahãrul cristalizat. Apoi trestia de zahãr , care se cultiva acolo de veacuri a fost adusã de arabi in Egipt , Siria , Sicilia , insulele Canare , Azore si alte regiuni . In America trestia de zahãr a ajuns o datã cu cea de-a doua cãlãtorie a lui Columb pe insula „ La Espagnola „ ( azi insula Haiti ) , de unde a trecut in America Centralã si America de Sud . Extragerea zahãrului cristalizat s-a perfectionat foarte repede si trestia de zahar a devenit una din cele mai rentabile culturi tehnice . Pe intinsele plantatii de trestie de zahãr , ca si pe intinsele plantatii de bumbac , milioane de sclavi isi pierdeau viata in cea mai neagrã mizerie , pentru monopolistii plantatiilor si ai fabricilor de zahãr . Dar plantatiile de trestie de zahãr din insula Haiti , ca