ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND PROCESUL PENAL
ROMÂN SI CEL ANGLO-SAXON


Activitatea procesuala penala trebuie sa se desfasoare în asa fel încât sa fie trase la raspundere penala numai persoanele care se fac vinovate de comiterea infractiunilor si numai în masura gravitatii faptelor savârsite. Aceasta se realizeaza prin dreptul de aparare ce i se confera inculpatului si celorlalte parti care participa în procesul penal.
Dreptul de aparare cuprinde atât eforturile persoanelor ce lupta pentru respectarea drepturilor si intereselor lor procesuale, cât si obligatia organelor judiciare de a asigura exercitarea acestor drepturi.
Constitutia României înscrie acest drept în art. 24 care consfinteste faptul ca dreptul de aparare este garantat în tot cursul procesului. O asemenea reglementare întâlnim si în Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca.
Potrivit art.6 C.pr.pen., dreptul de aparare este garantat învinuitului, inculpatului si celorlalte parti în tot cursul procesului penal, ocazie cu care organele judiciare sunt obligate sa le asigure deplina exercitare a drepturilor procesuale în conditiile prevazute de lege si sa administreze probele necesare în aparare. Aceeasi prevedere o întâlnim si în constitutia Marii Britanii autoritatile fiind obligate prin lege a-i aduce la cunostinta suspectului, forma solemna de aducere la cunostinta fiind obligatorie, ca are dreptul la un aparator, ca are dreptul sa nu spuna nimic si ca tot ce va spune va fi folosit împotriva lui, ca are dreptul la contact cu aparatorul în orice moment.
Din continutul acestor reglementari rezulta ca realizarea justitiei penale într-un stat de drept trebuie sa se faca cu respectarea tuturor drepturilor si intereselor procesuale ale partilor, care nu este un simplu interes privat, ci este si un interes public. În acest sens, alaturi de parti si societatea are interesul ca într-o cauza penale sa se afle adevarul. Apararea este o activitat