Contracte


Sectiunea I Notiunea si caracterele juridice ale contractului de
vânzare-cumparare

1.Notiunea contractului de vânzare-cumparare
Contractul de vânzare-cumparare succede vechiului troc, constituind forma civilizata a acestuia. În orânduirea primitiva circulatia bunurilor s-a realizat sub forma trocului. Cu timpul acesta se perfectioneaza, putându-se dobândi orice fel de lucruri în schimbul unui bun, unul si acelasi, mai întâi animalele, apoi moneda, creând premisele aparitiei contractului de vânzare-cumparare. Codul Civil în art. 1294 defineste vânzarea ca fiind o „conventie prin care doua parti se obliga între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintâi pretul lui”. Definitia data de legiuitor contractului de vânzare-cumparare nu este completa, ea rezumându-se doar la transmiterea proprietatii. Prin contractul de vânzare-cumparare se poate transmite nu doar dreptul de proprietate, ci si un alt drept real, ca dreptul de superficie ori de uzufruct. Tot prin vânzare-cumparare se poate transmite si un drept de creanta, în cazul cesiunii de creanta. Prin contractul de vânzare-cumparare se poate transmite un drept din domeniul proprietatii intelectuale de ex. dreptul patrimonial de autor, apoi, în mod exceptional, drepturi asupra unei universalitati.
Definitia contr. de v-c
Def. Contractul de vânzare-cumparare este acel contract în care o parte, numita vânzator, transmite si garanteaza altei parti, numita cumparator, dreptul sau de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanta sau dreptul asupra unei universalitati juridice, cumparatorul obligându-se în schimb a plati o suma de bani, numita pret.
Contractul de v-c nu poate avea ca obiect drepturi personale nepatrimoniale si nici drepturi patrimoniale care au caracter strict personal, precum nici alte drepturi prevazute de lege (pensii, indemnizatii) ori rezultate din acte unilatera